De la începutul acestei săptămâni, în localităţile din România unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 3 la mie, mai poţi avea acces în restaurante, baruri, spectacole, la piscină sau evenimente private - precum petreceri, nunţi şi botezuri - doar cu certificatul verde COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Dacă în privinţa adulţilor lucrurile sunt simple - se pot vaccina - copiii între 6 şi 12 ani trebuie să se testeze - test rapid sau PCR - pentru a obţine certificatul COVID şi a îşi putea însoţi părinţii la restaurant, la un spectacol sau la o nuntă. Lucrurile sunt clare în privinţa testului PCR - orice astfel de test este acceptat pentru certificatul COVID - dar mai puţin clare în privinţa testelor rapide, unde sunt acceptate doar anumite teste. Care sunt acestea?

 

Ce trebuie să ştii despre testarea pentru certificatul verde COVID:

 

Persoanele nevaccinate şi cele care nu au trecut prin boală, precum şi copiii între 6 şi 12 ani, care nu se pot vaccina, au alternativa testării - RT-PCR sau test rapid antigen - pentru a descărca certificatul. Certificatul poate fi descărcat în cel mult 48 de ore de la testul rapid antigen şi în cel mult 72 de ore de la testul PCR.

Singurii exceptaţi de la prezentarea certificatului verde COVID la intrarea în restaurant, săli de spectacole sau la evenimente private sunt copiii sub 6 ani.

Care sunt însă testele rapide acceptate pentru eliberarea certificatului? O întrebare aflată pe buzele multor români în ultimele zile.

Înainte de toate, trebuie ştiut că testele rapide cumpărate din farmacie şi prelucrate acasă nu sunt recunoscute, deoarece pentru eliberarea certificatului COVID este necesar un test prelucrat de personal medical, într-o clinică sau laborator medical.

La fel de important de ştiut este că nu există un singur tip de test agreat - spre exemplu doar teste nazale sau doar teste salivare - ci toate tipurile de teste sunt acceptate, însă există o anumită listă de producători agreaţi de Comisia Europeană, listă valabilă şi în România. Lista a fost publicată integral pe site-ul Ministerului Sănătăţii, a explicat pentru HotNews.ro secretarul de stat Andrei Baciu, vicepreşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Preţul unui test rapid începe de la 50-60 de lei şi poate ajunge la 150-180 de lei, în clinicile din România, în timp ce preţul unui test RT-PCR variază între 200-400 de lei.

 

Lista testelor rapide acceptate pentru eliberarea certificatului verde COVID

 

Cele mai multe teste de pe lista de teste rapide antigen agreate de Comisia Europeană sunt cu prelevare nazală, însă pe listă se regăsesc şi unele teste cu prelevare oro-faringiană (salivare), preferate de unii părinţi deoarece sunt mai uşor suportate de către copii.

 

Lista testelor rapide antigen acceptate pentru eliberarea certificatului verde COVID-19 agreată de Uniunea Europeană şi valabilă şi în România (sursa: Ministerul Sănătăţii):

  • Test produs de AAZ-LMB - test nazofaringian
  • Test Abbott Rapid Diagnostics - test nazal şi test nazofaringian
  • Test Acon Biotech (Hangzhou) Co., Ltd - test nazal
  • Test ACON Laboratories, Inc. - test nazal
  • Test AESKU.DIAGNOSTICS GmbH & Co, KG - test nazofaringian
  • Test Affimedix Inc. - test nazofaringian
  • Test AMEDA Labordiagnostik GmbH - test nazal şi nazofaringian
  • Test Anbio (Xiamen) Biotechnology Co., Ltd - test salivar
  • Test Anhui Deep Blue Medical Technology Co., Ltd - test nazal, nazofaringian şi salivar (oro-faringian)
  • Test ArcDia International Ltd - test nazofaringian
  • Test Artron Laboratories Inc. - test nazal, test nazofaringian
  • Test Asan Easy Test COVID- 19 Ag - test nazofaringian
  • Test Assure Tech. (Hangzhou) Co., Ltd. - test nazal, test nazofaringian şi oro-faringian (salivar)

 

Certificatul verde COVID, obligatoriu dacă vrei să intri la restaurant, la piscină sau la evenimente. Doar copiii sub 6 ani sunt exceptaţi

 

Certificatul verde COVID a devenit obligatoriu începând de luni, în toate localităţile unde incidenţa cazurilor de coronavirus este între 3 şi la 6 la mia de locuitori, pentru accesul în baruri, restaurante, evenimente private, spectacole, etc., măsura fiind valabilă inclusiv pentru copiii ce au mai mult de 6 ani.

 

Obligativitatea certificatului COVID a fost introdusă de Guvern vinerea trecută, printr-o Hotărâre care a intrat în vigoare luni.

 

Activitatea restaurantelor, cinematografelor, instituţiilor de spectacole nu este închisă după ce rata de infectare trece de 3 (fără a depăşi 6), dar accesul este condiţionat de dovada că participanţii sunt vaccinaţi, testaţi sau trecuţi prin boală - dovada fiind prezentarea certificatului verde COVID.

 

Şi copiii cu vârsta de peste 6 ani au nevoie de certificatul verde pentru a merge cu părinţii la restaurant, la nuntă sau la alte evenimente, potrivit Hotărârii de Guvern adoptate vinerea trecută.

 

În judeţele/localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori se instituie o serie de norme pentru desfăşurarea activităţilor, permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

  • vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
  • care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
  • care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Singurii exceptaţi la prezentarea dovezilor privind testul PCR sau antigen, trecerea prin boală sau vaccinarea împotriva COVID sunt copiii cu vârsta mai mică de 6 ani.

 

Certificatul verde COVID-19 poate fi descărcat de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro/ în baza dovezii că te-ai vaccinat, că ai trecut recent prin boală sau te-ai testat în ultimele maximum 48 de ore (test rapid) sau 72 de ore (PCR).

 

Măsurile incluse în Hotărârea de Guvern care a introdus obligativitatea prezentării certificatului verde în localităţile cu rata de infectare înre 3 şi 6 la mie, pentru anumite activităţi:

 

Organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021(nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secţiunea "Verificare reguli interne" din aplicaţia mobilă "Check DCC" pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.

 

1. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie;

2. Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie;

3. Organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri etc.) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;

4. Organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii;

5. Organizarea de conferinţe este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;

6. În condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii este permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane;

7. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

8. Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

9. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

10. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului;

11. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5:00 – 24:00;

12. Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;

13. Activităţile sportive şi recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii şi ministrului Tineretului şi Sportului.

 

De asemenea, în cazul judeţelor/localităţilor cu incidenţa cuprinsă între 4 şi 6 la mia de locuitori, operatorii economici care desfăşoară activitatăţi cu publicul în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness pot funcţiona fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

 

 

Sursa: www.hotnews.ro