In timp ce media salariilor la nivel naţional s-a bucurat de o creştere discretă în ultimul an, în continuare, studiile superioare sunt pedepsite, iar ”munca de jos” se bucură de beneficii suplimentare.
Cei de la Economica.net au făcut o analiză a salariilor din piaţa din România plecând de la două referinţe importante. Este vorba de o menajeră la privat şi un cercetător ştiinţific la stat. Dacă nu era evident, pentru cel din urmă, ai nevoie să fi terminat o facultate, să fii licenţiat în domeniul în care urmează să-ţi efectuezi cercetarea. Nu de puţine ori, ai nevoie şi de un master sau doctorat.
Din păcate, salariul de bază net pentru un cercetător ştiinţific, în funcţie de experienţa în acest domeniu, gravitează între 1900 de lei şi 2300 lei. Valoarea este similară cu cea de care se bucură un lucrător într-o fabrică autohtonă. În ceea ce priveşte o menajeră care îşi desfăşoară activitatea în Capitală, salariul acesteia începe de la 3000 de lei ”în mână”.
Un anunţ referitor la mai multe posturi pentru cercetători ştiinţifici tocmai au fost publicate pe site-ul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare al Universităţii Transilvania din Braşov. Acesta cuprinde 30 de centre de cercetare şi, în această perioadă, încearcă să recruteze nu mai puţin de 36 de cercetători.
„Căutăm cercetători pasionaţi, cu un excelent potenţial de dezvoltare profesională şi o puternică orientare spre rezultate. Poziţiile vacante sunt disponibile în domeniul ştiinţelor inginereşti, al ştiinţelor sociale, ştiinţelor umaniste, arte, medicină, matematică şi sport, în acord cu profilul centrelor de cercetare. Contractul de muncă va avea o durată de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire cu încă un an”, se arată în anunţul de recrutare publicat pe pagina Institutului.
În ceea ce priveşte specificaţiile aferente postului, ce ar trebui să-ţi apară pe CV, lista pretenţiilor nu este deloc mică:
- să aibă titlul ştiinţific de doctor în domeniul relevant pentru Centrul de Cercetare din cadrul ICDT-UNITBV;
- să aibă cel puţin un ciclu de studii (licenţă, masterat, doctorat) absolvit în străinătate;
- să aibă experienţă în cercetare de minimum patru ani (perioada studiilor doctorale constituie vechime în activitatea de cercetare), maximum opt ani după obţinerea titlului de doctor;
- să aibă cel puţin două articole în calitate de autor principal, publicate în reviste Clarivate Analytics (lSI Web of Science), clasificate Q1 (first Quartile) sau, pentru domeniul Artelor şi Ştiinţelor Umaniste, cel puţin un volum ca autor principal publicat Ia o editura cu prestigiu internaţional;
- să cunoască limba engleză şi limba română nivel avansat;
- să poată lucra în echipă;
- să aibă cetăţenie română, EU/EEA.
- Salariul de bază conform legislaţiei naţionale pentru poziţia de cercetător ştiinţific este de minimum 3.143 de lei brut, maximum 3.916 de lei brut, în funcţie de vechimea în muncă, potrivit anunţului de recrutare publicat pe pagina oficială a Institulului.
La polul opus din privinţa studiilor se află o ”menajeră internă”, aceasta locuieşte cu o familie. Îi este asigurată cazarea, hrana şi orice alte cheltuieli de întreţinere, pe lângă salariul de 3000 de lei net. Anunţul pentru acest job îl găseşti aici.
Tot în România, în această perioadă operatorii de producţie sunt ofertaţi cu salarii nete de 2.000 de lei lunar, frizerii de câini – cu salarii cuprinse între 1.600 de lei şi 2.000 de lei net lunar, iar oamenii dispuşi să lucreze într-un depozit frigoric de produse alimentare – cu salarii de 2.200 de lei „în mână”, potrivit anunţurilor de recrutare de pe un site de profil.
Sursa: www.playtech.ro