România a ajuns la un nivel fără precedent al bolnavilor COVID de la ATI - 1.531, iar numărul ridicat este cu atât mai îngrijorător cu cât în toată ţara sunt acum doar şase locuri libere. Afirmaţia a fost făcută de premierul Florin Cîţu la finalul unei şedinţe în care a declarat că a cerut explicaţii legate de motivul pentru care nu a fost atins „obiectivul de 1.600 de paturi funcţionale la ATI”.
Astăzi, România a depăşit pragul de 1.500 de pacienţi internaţi la ATI. A ajuns, mai exact, la 1.531, o creştere cu 39 într-o singură zi.
Ministerul Sănătăţii a anunţat că locurile din spitalele COVID de la terapie intensivă se ridică la 1.677. Dar acest număr este doar pe hârtie. Şi nu doar lipsa paturilor ATI este o problemă, ci şi a personalului ATI, după cum a relatat Digi24.
Potrivit Digi24, în Bucureşti, din nou, nu mai este niciun loc liber. Capitala a mai fost în această situaţie vineri, când trei pacienţi au fost transferaţi la Iaşi. Câteva ore mai târziu, a urmat evacuarea cu scandal de la Spitalul Foişor, care a avut ca scop principal eliberarea a 20 de paturi ATI. Toate au fost ocupate până astăzi, adică în două zile. Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat şi el că „în toată ţara, mai sunt libere 6 paturi la Terapie Intensivă”.
La şedinţa Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei din 14 martie, premierul Florin Cîţu a solicitat „creşterea numărului real de paturi ATI la 1.600”.
Astăzi a avut loc o nouă şedinţă la care a participat şi premierul. La final, el a cerut explicaţii de ce nu a fost atins acest obiectiv: „Am vrut să văd exact de ce nu a fost atins obiectivul de a avea 1.600 de paturi de Terapie Intensivă. Azi, sunt 1.531 de pacienţi în ATI şi doar şase locuri libere la nivel naţional”. El a precizat că acest val al pandemiei „va mai dura 2-3 luni, trebuie să folosim toate resursele, în timp ce ne ocupăm de campania de vaccinare”.