În România, au existat mai multe taxe auto pentru protecţia mediului. Toate eşuat în momentul în care au ajuns în faţa Curţii Constituţionale. Acum, noul ministru al Mediului aduce din nou iniţiativa în lumina reflectoarelor.
La finele zilei de ieri, ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că a demarat discuţiile pentru introducerea unei noi taxe auto. Decizia a fost luată pentru că în România nu există la această oră nicio taxă de poluare dedicată şoferilor de autoturisme. În final, este vorba de o taxă care ar trebui să reducă nivelul de poluare.
În trecut, nicio încercare de a introduce o taxă auto împotriva poluării nu a funcţionat, indiferent de numele folosit. Taxă verde, taxă auto, taxă de poluare, toate au fost contestate şi, la scurt timp după, au devenit nule. Nu de puţine ori, statul român a trebuit să dea înapoi banii oamenilor care achitaseră deja respectiva taxă.
„Dacă va exista o nouă taxă, va fi implementată în felul următor. Va fi discutată cu Comisia Europeană şi vom strânge toate exemplele pozitive din UE. Numai aşa nu vom ajunge în situaţia de a avea o taxă ilegală. În Europa există trei ţări care nu au nicio intervenţie pe această problemă. Restul, de 24, au fel de fel de sisteme în implementare. România trebuie să decidă dacă vrea să facă parte din grupul ţărilor care nu au nicio taxă. Sau din grupul de 24 care taxează poluarea”, a declarat ministrul Mediului într-o intervenţie televizată la Antena 3.
Pentru a evita nevoia ca bani aferenţi noii taxe să fie daţi înapoi oamenilor, ministrul are un plan. „Dacă astăzi eu v-aş spune că introduc o anumită taxă, aş face greşeala pe care au făcut-o ceilalţi minştri, care au introdus o taxă apoi au dat banii înapoi. Dacă va exista o taxă pe mediu, naţională sau locală, trebuie să fie sigură din punct de vedere juridic şi să aibă efecte suficiente. Vom demara discuţii inclusiv cu producătorii auto, cu comercianţii auto, pentru că nu putem să bulversăm piaţa, dar România trebuie să decidă, DA sau NU”.
La această oră, se discută de mai multe variante posibile, deşi nu avem încă un termen pentru implementarea lor. Lista include: impozit local diferenţiat, rovignietă, emisiile stabilite de producătorul auto în funcţie de motor şi nu numai
Sursa: www.playtech.ro