Dan Bittman, îndrăgitul solist al trupei „Holograf” s-a remarcat în aceste zile prin revolta sa vizavi de sistemul medical românesc şi de asemenea, vizavi de numărul cazurilor de COVID-19, pe care le consideră false. La puţină vreme după ce a acuzat autorităţile pentru restricţiile prea dure şi injuste, managerul de la „Matei Balş” a venit cu explicaţiile de rigoare, contracarându-l pe cântăreţ.
Ce a spus Dan Bittman despre cazurile de COVID-19
Dan Bittman a acuzat puternic autorităţile în această perioadă, atrăgând atenţia presei, cetăţenilor, dar şi medicilor, care nu au lăsat lucrurile aşa. Cântăreţul a avut mai multe intervenţii în care s-a plâns despre restricţiile mult prea dure adoptate de autorităţi.
Acesta nu a negat existenţa şi pericolul virusului, însă a susţinut ideea ca “oamenii să gândească cu mintea lor”, protejând-se independent, fără a fi constrânşi de legi.
Totodată, Dan Bittman a afirmat pentru Gândul Live că toate aceste alerte pot fi privite şi ca pe o conspiraţie pentru a fructifica afacerile cu dezinfectanţi, măşti şi echipamente de protecţie.
„Să mor şi eu de Covid”
Cu privire la numărul cazurilor, cântăreţul susţine că „este scos din burtă”, în ciuda faptului că se fac testări.
“Da. Numărul e scos din burtă. Testări se fac, dar sunt adunate şi acelea. În primul rând e miza să există starea asta în care se pot achiziţiona tot felul de drăcii fără licitaţie, şi poliţia e mulţumită că e lumea liniştită. Unii stau acasă, primesc o parte din salariu.
Le doresc însă românilor să gândească cu mintea lor. Sună-mă în 5 decembrie să îmi spui câte cazuri sunt… Nu ţi se pare că e o manipulare? Sunt patru-cinci-zece oameni cu afaceri de miliarde, care ştiu exact ce vor. Uitaţi-vă pe o televiziune concurentă, afirmaţiile unui fost deputat, un hoţ care vorbeşte acum despre hoţ”, potrivit gandul.ro
În cadrul aceleiaşi intervenţii, Dan Bittman a afirmat că nu mai doreşte să mai trăiască în asemenea condiţii de restricţie şi minciună şi preferă să moară de COVID-19.
„Am gura spurcată şi îmi permit să spun orice. Să mor şi eu de Covid, să dea Dumnezeu. Chiar nu vreau să mai trăiesc în condiţii degradante. Nu se poate aşa ceva, este prea mult. Trebuiau făcute zece spitale adevărate, pline de echipamente. Dacă toţi daţi banii”, a spus solistul la Gândul Live, subliniind că s-a săturat să trăiască în acest stress şi minciună.
“Este uşor să punem sub semnul întrebării absolut orice”
În replică, medicul Adrian Streinu-Cercel, lezat de afirmaţiile cântăreţului, a explicat că testările sunt făcute şi raportate corect, însă este mai usor să luăm totul în derizoriu. Acesta a explicat chinul prin care trec medicii şi a făcut apel la responsabilitatea şi empatia cetăţenilor.
“Oamenii ies toţi din ture, astfel încât unii încep să plângă în momentul în care ies din acele costume nenorocite ca de pinguini. Imaginaţi-vă ce înseamnă să stai şi să consulţi în acel costum. Este uşor să punem sub semnul întrebării absolut orice. Ce vreau să remarc este că ar trebui să ne unim în această problemă”, a spus medicul Adrian Streinu-Cercel la Antena 3.
Managerul de la “Matei Balş” a dat asigurări că testele sunt realizate corect, iar rezultatele sunt adevărate, datorită aparaturii performante dezvoltată în timp.
„Din punct de vedere tehnologic, Matei Balş a fost singurul institut din România care în februarie a putut să pună la dispoziţie pe platforme PCR modalitatea de determinare a acestui virus şi asta am făcut-o cu pregătiri cu mulţi ani în urmă.
Încă din 2006 ne-am pregătit, am construit un laborator de genetică moleculară, adică am făcut lucruri, nu am stat să vină cineva din Guvern să ne spună ce să facem şi cum să facem. (…)
Nu există niciun fel de dubiu. Problema apare, însă, la modalitatea în care se recoltează din nasul pacientului, ca să spun aşa. Dacă iei din vârful nasului, nu o să obţii mare lucru, dar dacă iei exact aşa cum scrie la carte, atunci testul este corect, cu maximă marjă de sensibilitate” a mai precizat medicul Adrian Streinu-Cercel.
Mesajul medicului Streinu-Cercel pentru cei care nu cred în măsurile de restricţii
Medicul i-a rugat pe cei care nu cred în acest virus să renunţe la discursurile menite să aducă un rău acestei situaşii greu încercate.
„Discursurile dezbinatoare nu îşi au rostul în acest moment. Toate sistemele sanitare din lume au clacat, nu e nimeni mai deştept sau mai prost decât celălalt. Toţi avem o pandemie şi încă doi ani de zile de aici încolo va trebui să facem faţă şi să trecem cu bine dacă vom fi uniţi”, a mai spus Adrian Streinu-Cercel în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3.
Sursa: www.playtech.ro