A trecut mai bine de o jumătate de an de când Euthyrox, un medicament vital pentru 500 de mii de pacienţi români cu afecţiuni tiroidiene, care costă doar 10 lei cutia, este greu sau imposibil de găsit în farmacii. În plină pandemie de coronavirus, Euthyrox a reuşit "performanţa" să devină cel mai căutat medicament din România. În timp ce pacienţii şi rudele lor caută în continuare soluţii disperate pe cont propriu, ajungând să cumpere medicamentul de pe piaţa neagră chiar şi la preţ de 10 ori mai mare, potrivit asociaţiilor de pacienţi, autorităţile par să nu aibă încă nicio soluţie.

Aproximativ 500 de mii de români suferă de afecţiuni tiroidiene, arată datele puse la dispoziţia HotNews.ro de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune. Mulţi dintre ei caută cu disperare, de peste o jumătate de an, Euthyrox. Criza de Euthyrox din România a început să se facă simţită la începutul anului, în luna ianuarie. Nu pentru toţi pacienţii de la început, deoarece unii dintre ei primesc reţete pentru 3 luni şi îşi cumpără medicamentele în avans. Oricum, în februarie-martie, o mare parte dintre ei au început să resimtă din plin criza

Euthyrox este un medicament esenţial în tratarea pacienţilor cu afecţiuni tiroidiene, în patologia guşii benigne sau maligne a adultului, în completarea deficitelor de substituţie cu hormoni tiroidieni, în hipotiroidie sau în cazul extirpărilor totale sau parţiale ale tiroidei (tiroidectomie), la pacienţii cu cancer tiroidian. Levotiroxina sodică, substanţa activă din Euthyrox, este un hormon tiroidian de sinteză utilizat în tratamentul afecţiunilor glandei tiroide. Are un efect similar cu cel al hormonilor naturali.

Pe site-ul oficial creat special de Ministerul Sănătăţii pentru ca pacienţii să semnaleze lipsa medicamentelor - medicamentelipsa.ms.ro - curg zilnic reclamaţiile că Euthyrox este de negăsit.Ministerul Sănătăţii evită răspunsurile pe acest subiect, iar acum 4 luni, într-una dintre rarele ocazii în care a comunicat pe această temă, anunţase chiar că problema este ca şi rezolvată.

HotNews.ro a solicitat acum 3 săptămâni, pe data de 15 iulie, Ministerului Sănătăţii clarificări privind criza de Euthyrox din România, întinsă pe aproape 7 luni - ce măsuri s-au luat şi cînd este aşteptată o rezolvare. Răspunsul Ministerului Sănătăţii nu a venit, până la momentul publicării acestui articol. După 3 săptămâni de aşteptare, Ministerul Sănătăţii a comunicat ieri HotNews.ro că a direcţionat întrebările către Agenţia Naţională a Medicamentului, care ar urma să ne ofere un răspuns.

Rozalina Lădăpatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, care nu găsesc de luni de zile Euthyrox, priveşte neputincioasă spre nepăsarea şi neputinţa autorităţilor.

În luna mai, Rozalina Lăpădatu a reuşit să aducă în România 5.000 de cutii de Eutirox 100 mcg, un medicament generic similar Euthyrox (acceaşi substanţă activă), importat din Spania.

Toate cele 5.000 de cutii au fost donate pacienţilor care nu aveau tratament, prin intermediul farmaciilor.

"3 oameni (Rozalina Lăpădatu - preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Radu Gănescu - preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice şi Coralia Kreyer - preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor Europeni de Medicamente) am muncit aproape o lună ca să putem să aducem legal Eutirox. Este vorba de o donaţie de 5.000 de cutii. Noi atât am putut, poate reuşeşte Ministerul Sănătăţii mai mult", povesteşte Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.

Una dintre cheile problemei: pe piaţa din România mai există, în acest moment, un singur furnizor de Euthyrox - filiala din România a companiei farma Merck. În total au fost 4, dar 3 dintre ei s-au retras. Aşa se face că tot greul a rămas pe unul singur, care ar trebui, practic, să acopere întreaga cantitate necesară pe piaţa din România, care era acoperită, anterior, de 4 furnizori. Dacă în străinătate sunt 5 sau 6 furnizori şi nu există probleme, la noi este unul singur. Medicamente cu sincope de aprovizionare mai sunt în România, dar, din fericire, în cazul lor există câţiva furnizori. Atunci când unul dintre ei nu aduce medicamentul, îl aduce celalălat. În cazul Euthyrox, responsabilitatea a rămas în sarcina unui singur furnizor.

În plus, datele făcute publice de autorităţi (Agenţia Naţională a Medicamentului) arată că consumul de Euthyrox a crescut brusc în perioada ianuarie-februarie 2020 "cu până la 50% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut". O creştere bruscă pentru care autorităţile nu au deocamdată nicio explicaţie, având în vedere faptul că este vorba despre o boală cronică, nu despre o afecţiune acută sau o boală contagioasă, iar o astfel de creştere în cazul unei boli cronice într-un timp scurt este complet neobişnuită. Mai ales că în prospectul Euthyrox nu a a fost introdusă nicio altă indicaţie nouă, ci el se adresează aceloraşi pacienţi - cei cu hipotiroidism.

"O altă întrebare este de ce se caută o singură marcă? Şi nu este singurul medicament în cazul căruia se întâmplă acest lucru. În România, prescripţia este pe moleculă (Levotiroxină - n.red.). Şi ar trebui să existe 5-6 mărci şi să îl cumpere pe cel pe care îl găseşte în farmacie, eventual cel pe care coplata este cât mai mică. Dar discuţia este pe mărci. Pe reţeta compensată sau gratuită se trece numele substanţei, nu al mărcii", a declarat, pentru HotNews.ro, o sursă din industria farma.

Agenţia Naţională a Medicamentului a confirmat, pentru HotNews.ro, că sesizările privind lipsa Euthyrox au început să vină pe adresa de mail dedicată a instituţiei - [email protected] - încă din luna ianuarie.

Numărul sesizărilor primite în primele 6 luni ale anului, conform Agenţiei Medicamentului:

  • Ianuarie 2020- 9 sesizări
  • Februarie – 25 de sesizări
  • Martie – 1.292 de sesizări
  • Aprilie - 504 sesizări
  • Mai - 261 de sesizări
  • Iunie – 66 de sesizări


Agenţia Naţională a Medicamentului dă, de asemenea, asigurări că "se implică permanent în monitorizarea stocurilor medicamentelor pentru care se semnalează discontinuităţi în aprovizionare, raportate zilnic în Sistemul Electronic de Raportare (SER) al Ministerului Sănătăţii, comunicând de asemenea, atât cu deţinătorii Autorizaţiilor de Punere pe Piaţă, cât şi cu distribuitorii angro".

De asemenea, Agenţia Medicamentului aminteşte şi că, în luna martie, le-a recomandat pacienţilor, prin intermediul unui comunicat de presă, ca până la reglarea problemelor cu Euthyrox, să ia un alt medicament, care conţine aceeaşi substanţă activă - Accu-Thyrox. Pacienţii spun însă că nici acest medicament nu se găseşte în farmacii.

În luna aprilie, la 3 luni de la izbucnirea crizei, autorităţile române şi-au dat seama că nu cunosc necesarul de Euthyrox pentru pacienţii din ţara noastră, astfel că Agenţia Naţională a Medicamentului a solicitat Comisiei de Endocrinologie a Ministerului Sănătăţii un necesar anual.

Tot în luna aprilie, Agenţia Naţională a Medicamentului a solicitat deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă a Euthyrox, filiala din România a companiei farmaceutice Merck, suplimentarea cantităţilor, Merck transmiţând, la rândul său, că a decis creşterea cantităţilor puse pe piaţă in România începând chiar cu luna aprilie şi continuând cu lunile mai şi iunie. O lună mai târziu, în mai, Merck România şi-a anunţat planul de măsuri în care s-a declarat intenţia de creştere a producţiei.

Agenţia Medicamentului mai spune că, în luna aprilie 2020, au fost emise autorizaţii pentru medicamentul Levotiroxina Accord toate concentraţiile, medicament generic al Euthyrox, şi s-a luat legătura cu Deţinătorul Autorizaţiei de Punere pe Piaţă, care a comunicat, însă, ca "îi este imposibilă comercializarea acestor produse din cauza modului de calcul şi a procedurii de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor, aprobate prin Ordinul MS nr. 368/2017 (Normele de preţ)."