Judeţele afectate sunt Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna şi zona montană a judeţelor Prahova, Braşov, Harghita, Neamţ şi Suceava, unde vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină. Se vor acumula cantităţi de apă de peste 30 l/mp şi pe arii restrânse 50-60 l/mp.

 

Totodată a fost emisă atenţionare Cod galben de vijelii şi grindină, valabil azi de la ora 12.00 până la ora 19.00 pentru unele zone de munte din Moldova, Transilvania, nordul Munteniei şi al Dobrogei. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40 l/mp.

 

De asemenea meteorologii avertizează că în următoarele zile disconfortul termic va fi ridicat, iar mai ales în zonele de câmpie, indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

 

 

Sursa: www.biziday.ro