De la intrarea în vigoare a Ordonanţei Militare nr. 2 şi până în prezent, au fost plasate în carantină instituţionalizată 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, două persoane aflate în carantină au părăsit locaţia în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile

Reamintim că, începând din această seară, în intervalul orar 22.00 – 06.00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;

c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

După ora 22.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţă eliberată de angajator sau o declaraţie pe proprie răspundere şi actul de identitate, după caz.  Declaraţia pe propria răspundere poate fi completată şi olograf.


Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate şi externate (51 la Timişoara, 17 la Bucureşti, 3 la Craiova, unul la Constanţa şi unul la Iaşi).

Până astăzi, 23 martie, 4 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 şi cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Bucureşti, Craiova Iaşi şi Suceava, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Unul dintre cazuri este cel al unui deţinut care în data de 11 martie a.c., a fost transportat de la Poliţia Capitalei la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava pentru probleme medicale. În urma testării realizate astăzi, 23 martie, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Precizăm că deţinutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie a.c., pentru depistarea unei posibile infecţii cu COVID-19, rezultatul a fost negativ.

 

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 5 ani şi 76 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 15 pacienţi, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţi este bună, staţionară.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unităţi medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.073 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 5.134 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 141 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliţia şi Jandarmeria au aplicat 665 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De asemenea, cu ocazia formalităţilor de intrare în ţară, Poliţia de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod Penal.

Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor. De asemenea, românii aflaţi în străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum şi alte date de interes, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situaţia privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european şi global:

Până la data de 22 martie 2020, au fost raportate 141.858  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania şi Regatul Unit.

 

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAŢI

VINDECAŢI*

Italia

 53.578 (+6.557)

4.827 (+795)

7.024   (+952)

Spania

 24.926 (+4.946)

1.326   (+324)

2.575   (+450)

Franţa

 14.459 (+1.847)

 562    (+112)

2.201   (+2189)

Germania

 21.463 (+3.140)

  67      (+22)

266     (+27)

Regatul Unit

 5.018  (+1.035)

233     (+56)

137      (+70)

 

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

 

SITUAŢIE GLOBALĂ LA 22 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAŢI

VINDECAŢI*

 

305.275 (+33.911)

12.942 (+1.690)

98.866  (+6.484)

 

 

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE - https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 21-22 martie




Grupul de Comunicare Strategică