Compania OMV Petrom a fost condamnată de instanţă, fiind găsită vinovată pentru moartea lui Marian Furcelea), un băiat de nouă ani, găsit mort lângă o sondă.
Luni, 2 august, compania a fost condamnată la plata unei amenzi penale în valoare de un milion de lei. În plus, compania OMV este obligată de instanţă să achite daune morale familiei copilului mort în valoare de 250.000 de euro. Decizia Judecătoriei Ploieşti nu este definitivă.
Familia lui Marian Furcelea a cerut în instanţă daune în valoare de nouă milioane de euro (câte două milioane de euro pentru fiecare părinte şi câte un milion de euro pentru fiecare frate al lui Marian), dar instanţa a apreciat că suma este mult prea mare.
Marian Furcelea, din comuna prahoveană Ariceştii Rahtivani, a fost găsit mort, în februarie 2014, lângă o sondă aparţinând companiei petroliere OMV. Medicii legişti au decis după efectuarea necropsiei că moartea copilului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenite în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani.
Marian abia împlinise nouă ani. În ziua morţii se întorcea de la şcoală, iar în drumul lui s-a oprit la mama sa, care muncea cu ziua în gospodăria unui localnic. Femeia i-a dat copilului o plasă cu mai multe perechi de pantofi purtaţi primiţi pomană de la familia unde muncea. Bucuros de darul neaşteptat, Marian nu a mai avut răbdare să ajungă până acasă. S-a aşezat pe zidul unei sonde să probeze una dintre perechile de ghete. Acolo şi-a găsit sfârşitul. A fost descoperit fără suflare, noaptea târziu, la o distanţă de 17 centimetri faţă de conducta care emana gazele. Moartea lui Marian a fost considerată suspectă, iar ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a trimis cauza în judecată la Ploieşti după un an de cercetări.
Sursa : ziarulincomod.ro