Criminalul din Caracal, Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut până acum uciderea Alexandrei şi Luizei, este adus luni de anchetatori la locul săvârşirii crimelor pentru reconstituirea faptelor.
Anchetatorii îl duc luni pe Gheorghe Dincă la "casa ororilor", păzită în continuare de jandarmi pentru a-i ţine la distanţă pe oamenii revoltaţi, care s-au strâns în faţa porţii în ultimele zile.
Luni dimineaţa, Gheorghe Dincă şi anchetatorii sunt aşteptaţi să se reîntoarcă la casa din Caracal unde ar fi fost ucisă Alexandra pentru reconstituire şi pentru a căuta noi dovezi.
Procurorii au extins cercetările în cazul lui Gheorghe Dincă pentru omor calificat. Inculpatul a recunoscut că le-a ucis pe cele două adolescente, Alexandra Măceşanu şi Mihaela Luiza Melencu.
Bărbatul a cedat şi le-a dat anchetatorilor detalii despre cumplitele fapte. Individul a povestit că a omorât-o pe Alexandra când a surprins-o cu telefonul în mână şi apoi i-a incendiat corpul.
Gheorghe Dincă a recunoscut cele două crime după ce, duminică dimineaţă, legiştii au confirmat suspiciunea anchetatorilor, după primele rezultate ADN: oasele găsite în curtea lui sunt de om.
De asemenea, hainele, bijuteriile şi firele de păr descoperite în maşina şi casa suspectului sunt ale Alexandrei.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgenţă 112, anunţând că a fost sechestrată şi violată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a reuşit o locaţie exactă, ci o arie de căutare, poliţiştii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
În luna aprilie a acestui an, Luiza Mihaela Melencu, tot din judeţul Dolj, a dispărut în condiţii similare: a luat o maşină la ocazie. După ce a apărut cazul Alexandrei, au început bănuielile că ea a fost o altă victimă a lui Gheorghe Dincă, în vârstă de 66 de ani.
Mama Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie, a declarat că poliţiştii din comuna Coşoveni i-au spus de mai multe ori că fiica ei este majoră şi ar putea fi plecată cu un iubit, „cu un Făt-Frumos".
Mama Luizei a spus că bunicii fetei au început să se îngrijoreze chiar în ziua dispariţiei pentru că adolescenta nu obişnuia să întârzie când pleca de acasă şi răspundea tot timpul la telefon.
Potrivit mătuşii Luizei Melencu, a doua zi de la dispariţia adolescentei bunicul acesteia a primit un apel telefonic, de la un bărbat, care i-a spus să stea liniştit că fata este bine.
Monstrul din Caracal, adus azi la reconstituire în "casa ororilor"
29 iulie 2019
- citeşte totul despre:
- gheorghe dinca,
- criminal,
- caracal,
- alexandra,
- luiza,
- crime,
- omor calificat
(131 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Iohannis a promulgat legea privind cumpărarea vechimii în muncă pentru pensie. Tot ce trebuie să ştii în 2021
(23 iunie 2021)
65 vizualizări
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi-a făcut public salariul
(4 august 2016)
73 vizualizări
Iarna închide autostrada A2! Autovehiculele vor fi evacuate în sistem controlat
(27 februarie 2018)
148 vizualizări
Cum se va face predarea online? Monica Anisie: Copiii vor putea primi note în catalog, cu acordul părinţilor
(23 aprilie 2020)
157 vizualizări
De Paşti va ploua în majoritatea regiunilor
(26 aprilie 2016)
464 vizualizări
SIE recrutează prin Facebook – "Testează-ţi abilităţile de spion"
(31 mai 2016)
169 vizualizări
Medicii din mai multe spitale din ţară vor intra în grevă japoneză pe 21 martie
(4 martie 2016)
93 vizualizări
Colectiv: Numărul deceselor a ajuns la 43. Doi pacienţi au murit în această dimineaţă, după ce alţi nouă şi-au pierdut viaţa sâmbătă
(8 noiembrie 2015)
457 vizualizări
Codul Rutier va fi modificat. Bizonii din trafic vor fi penalizaţi drastic!
(4 ianuarie 2016)
354 vizualizări
Noi tratamente şi consultaţii gratuite pentru copii, începând de la 1 aprilie
(17 martie 2016)
376 vizualizări
”Văduvul bogat”, cea mai nouă metodă de escrocherie pe Facebook
(15 ianuarie 2017)
842 vizualizări
1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania
(25 august 2020)
64 vizualizări
Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă - calendarul probelor. Aproape 35.000 de candidaţi sunt înscrişi
(16 august 2022)
54 vizualizări
Concurenţa amendează 13 agenţii de turism, dar şi Asociaţia Naţională, acuzând coordonarea comportamentului pe piaţă pentru a nu permite scăderea tarifelor.
(14 ianuarie 2019)
65 vizualizări
Trei cutremure în România, în interval de 4 ore. Ce magnitudini au avut
(13 ianuarie 2022)
148 vizualizări
O familie de castori creează probleme constructorilor care lucrează la lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva
(11 aprilie 2017)
538 vizualizări
Semnal de alarmă. Tot mai mulţi pacienţi cu obezitate morbidă ajung la Urgenţe
(17 ianuarie 2021)
297 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























