Sânzienele s-au prins duminică-noapte în horă, iar oamenii care încă păstrează tradiţiile le sărbătoresc, de teamă ca zânele să nu se răzbune.

Legenda spune că fetele nemăritate au acum ocazia să îşi viseze ursitul, iar buruienile devin plante de leac.

Fetele de pe Valea Mureşului au străbătut, duminică, câmpurile în căutare de flori, din care au făcut coroniţe. Tradiţia spune că, în noaptea de 23 spre 24 iunie se deschid porţile cerului, iar sânzienele se prind în horă şi astfel aduc noroc, rod şi sănătate.

Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica

Sânzienele se sărbătoresc, în tradiţia populară, în ziua Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sărbătoare creştină celebrată în fiecare an la 24 iunie.

Marcarea acestei sărbători populare la dată fixă se suprapune şi cu maturizarea timpului, la solstiţiul de vară, reprezentând astfel una dintre cele mai îndrăgite serbări câmpeneşti prilejuite de acest moment, care marchează mijlocul verii agrare. Tocmai de aceea, în unele locuri i se mai spune şi ″Cap de vară″⁣, pentru că acum soarele ajunge la apogeu şi la începutul verii.

Cel mai probabil, denumirea sărbătorii provine de la zeiţa silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia românească, sunt cunoscute şi sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi încă multe altele, în funcţie de regiune, informează Agerpres.

Asociate, în calendarul creştin ortodox, sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Sărbătoarea este a iubirii şi a fertilităţii dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar pe câmpuri în noaptea de 23 spre 24 iunie. Potrivit credinţei populare, în această noapte, cerurile se deschid, iar Sânzienele încep să cânte şi să danseze în cete (de obicei în număr impar). Noaptea este magică, lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană şi pentru aceasta se fac practici de pomenire a morţilor numite Moşii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanţe puternic mirositoare, apoi se buciumă şi se strigă în jurul lor.

Sărbătoarea a fost dintotdeauna aşteptată cu nerăbdare de fetele tinere. Ele fie strângeau flori de sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinainte, pentru a-şi visa ursitul, fie îşi făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineaţa pline de rouă, era semn sigur de măritiş. Din flori de sânziene şi din spice de grâu, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în ceremonialul numit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeiţa agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agăţate la uşa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, cu semnificaţia de a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice, de stihiile naturii: grindină, inundaţie, furtună etc.

Serbarea Sânzienelor sau a Drăgaicelor este denumită în limbaj popular şi “Amuţitul Cucului”, pasăre migratoare care reprezintă cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuală a timpului, notează etnologul Ion Ghinoiu. De îndată ce soseşte pe plaiurile româneşti, începe a cânta, vestind, la finalul lunii martie, echinocţiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. Este celebrat, în calendarul popular, la 25 martie, prin Ziua Cucului, zi în care creştinii prăznuiesc Buna Vestire sau Blagoveştenia. După trei luni de cântat, se opreşte brusc, la sfârşitul lunii iunie, în perioada solstiţiului de vară, moment ce marchează cea mai lungă zi a anului.

Sursa: www.stirileprotv.ro