Pe mesele noastre ajunge peşte din import, pe care alte ţări refuză să îl mănânce. 90% din ce consumăm vine de afară. Şi mai grav e faptul că mult peşte intră în ţara neverificat, deşi a fost prins în ape poluate, contaminate cu metale grele.

Asta în timp ce industria noastră a fost trasă la mal, vapoarele de pescuit vândute pe nimic şi întreprinderile piscicole restrânse de la un an la altul. Urmăriţi o anchetă realizată în cadrul campaniei Inspectorul Pro.

Anul trecut, am mâncat 81.000 de tone de peşte din alte ţări. Adică vreo 5.000 de TIR-uri. Şi am cheltuit peste 300 de milioane de euro. Grav este ca la vânzare a ajuns şi peste alterat, expirat sau ţinut în condiţii improprii.

Inspector: “Copiii altora trebuie să mănânce, nu?

Vânzător: “Nu, să ştiţi că nu. Vă promit eu…vă arăt toate înregistrările de casă, pe scrumbie, pe care le avem”.

Inspector: ″Ştiţi că este elastic, burta trebuie să fie elastică, aveţi mari probleme! ”

60% din operatorii economici nu respectă legea

Din cei 669 de operatori economici verificaţi în aprilie de inspectorii pentru protecţia consumatorului, 60 la sută nu respectau legea. Nereguli au fost găsite inclusiv la peştele care a ajuns în hipermarketuri.

În ultimii doi ani, au fost confiscate 30 de tone de peşte contaminat cu metale grele, prins în ape poluate din alte ţări. Dar câte transporturi au scăpat de controale, nimeni nu ştie … Ancheta coordonată de Eurojust şi Interpol este încă în desfăşurare.

Mariana Munteanu este preşedintele Patronatului Peştelui din România, din care fac parte 48 de producători.

Mariana Munteanu, preşedintele Patronatului Peştelui din România: “De când această anchetă, toţi colegii noştri au primit cereri de la toate supermarketurile. Toată lumea a fost înnebunită, hai să vedem unde sunt producătorii români după anchetă. Extraordinar, toată lumea ne întreabă de peşte”.

În 2018, România a cumpărat din străinătate 14 de tone peşte, fie proaspăt, fie refrigerat. Cel mai mult am importat din Bulgaria, Grecia, Turcia, Italia, Cehia şi Danemarca. Preferăm păstrăvul şi crapul. Anul trecut, am mâncat şi mult peşte congelat, aproximativ de 50 de tone, adus din Olanda, Spania, Polonia şi Letonia. Nereguli au fost găsite şi aici, de la depozitare până la gust sau miros necorespunzător.

Nici transportatorii nu respectă regulile

Aşadar, până ajunge în magazine, peştele petrece ore bune sau chiar zile pe drum.

Marius Parvu, preşedinte ANPC: “Am verificat şi companiile care transportă şi din nefericire şi acolo sunt probleme. Oprea camionul la opt ore pentru că este obligat, dar oprea şi frigul. Se vedea pe diagrama diferenţă de temperatură pe transport”.

La graniţă nu sunt controlate decât actele. Nu şi calitatea. Abia acum ANPC-ul spune că ar vrea să încheie un protocol cu cei de la vamă pentru a verifica marfa înainte de a intra în ţară.

Marian Munteanu: “Cel care trimite peştele la vânzare îi dă un termen garanţie de încă 7 zile.”

Din răspunsul primit de Patronatul Peştelui de la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - aflăm că valabilitatea peştelui este stabilită de producător. Ceea ce este îngrijorător pentru o piaţă care pare a fi scăpată de sub control.

Radu Manolache, producător de peşte: “Peştele proaspăt rezistă 3-4 zile după care îşi pierde calităţile. Decât a cumpărăm un peşte proaspăt care a luat-o din loc sau care are 7 zile mai bine îţi cumperi un peşte congelat individual nu bloc”

Piscicultura în România, neglijată

Şi atunci ne întrebam firesc ce peşte să cumpărăm. Şi de unde? Flota noastră de pescuit reprezintă 0,2 la sută din cea a Uniunii Europene.

Piscicultura ar fi avut o şansă, dacă cei cu putere de decizie ar fi înţeles că acest sector trebuie dezvoltat şi nu distrus.

În ’88, aveam aproximativ o sută de mii de hectare de amenajări piscicole şi produceam 80 de mii de tone de peşte. Acum, din ferme mai ies 13 mii de tone de peşte, adică 0,1 la sută din producţia Uniunii Europene... În timp ce 30.000 de hectare de bălti - adică o suprafaţă cât Bucureştiul şi Mangalia, la un loc - stau abandonate.

Mariana Munteanu: “Importăm din Italia toate porcăriile pentru că noi suntem nu suntem în stare să facem o legislaţie clară, care să dezvolte acvacultura, potenţialul ăsta de o sută de mii de hectare de amenajări”.

De vină este haosul administrativ, din acest sector. Terenurile fermelor piscicole, cele de sub luciul de apă, sunt ale statului şi nu pot fi vândute. Pe de altă parte, digurile şi construcţiile fermelor piscicole au fost privatizate. Dar noii proprietari nu pot produce peşte pentru că statul este incapabil să găsească o formă legală să le concesioneze şi bălţile aferente.

Să luăm un exemplu concret: pentru lacul Tasaul din Năvodari, ANPA nu a încheiat niciun contract de concesiune şi nu a eliberat nicio licenţă de acvacultura. Ceea ce înseamnă că această întindere a rămas a nimănui. Sau mai bine zis, la mâna braconierilor”

Cel mai bun exemplu vine din Dolj, unde fosta piscicolă Dunăreni a fost falimentată de Maria Schutz, la acea vreme preşedintele organizaţiei de femei PSD din judeţ. În 2013, un om de afaceri a cumpărat de la lichidatorul judiciar digurile fermei cu intenţia de a prelua de la stat cele 2200 de hectare de baltă. În 2014, a depus dosarul de concesionare la ANPA, adică Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Privatizare. Nu a primit niciun răspuns şi între timp lacul dispare.

Gabriel Radu, inginer piscicol: ″Înainte, în zona unde ne aflăm nu există niciun pic de stuf în permanenţă se pescuia, se întreţineau digurile, bazinele. Vedeţi că vegetaţia a înaintat către mijlocul lacului.

Haos legislativ

Într-un asemenea haos legislativ, în care statul deţine terenul iar digurile şi construcţiile sunt private, nu se pot accesa fonduri europene, vitale pentru pescuit. Şi nu se pot obţine nici credite bancare.

Am solicitat un interviu cu preşedintele ANPA. Ne-a fost refuzat. Am primit doar un răspuns, în scris, prin care se precizează că “actualul cadru legal existent referitor la concesionarea terenurilor nu conferă o soluţie adecvată de valorificare a amenajărilor piscicole.”

Acvacultura am putea face şi în lacurile de acumulare, administrate de Apele Romane. Au fost concesionate doar 30.

George Ionescu creşte peste în sistem intensiv în lacul Mihăileşti din Giurgiu. Produce, în medie, 300 de tone pe an.

A investit aproximativ de 6 sute de mii de euro, s-a luptat cu braconierii şi gunoaiele, iar acum risca să piardă tot. I-a expirat contractul cu Apele Române, care vor să scoată lacul la licitaţie. Deşi peştele este al lui ... Tot o problemă de legislaţie. Îşi cauta dreptatea în instanţă.

George Ionescu: “Producem 3 sute de tone de peşte. Ar trebui să facem investiţii, dar nu facem.”

În Delta Dunării, multe din fostele amenajări piscicole s-au transformat în cluburi de pescuit sportiv sau în câmpuri agricole, pentru care se încasează subvenţii de la stat. La Jurilovca, se zbate să supravieţuiască una dintre puţinele ferme care încă mai produce peste.

Piscicultura a fost ba la Ministerul Mediului, ba la Ministerul Agricuturii. A fost un fel de Cenuşăreasa şi multă lume a uitat că piscicultura este o ramură a zootehniei. Este singurul animal crescut în ferma care nu beneficiază de subvenţii, de compensaţii, de ajutor de stat, minimis. Pe un hectar de apă nu primeşti nimic, toţi primesc o subvenţie, noi nu primim nimic.

Promisiuni vin, în val, de la ministerul Agriculturii. Pe hârtie, sunt tot felul de strategii. Parlamentarii au adoptat un proiect de lege pentru pescuit şi acvacultura dar a fost declarat neconstituţional. Iar în tot acest timp în care nu se întâmplă nimic concret la nivelul factorilor de decizie, pe mesele noastre ajunge peşte de import, pe care alte ţări refuză să îl mănânce.

Sursa:www.stirileprotv.ro