Un român de 22 de ani, care şi-a câştigat şi o poreclă - “Pipăitorul din Brighton” - a scăpat de închisoare pentru că nu vorbeşte limba engleză, în ciuda faptului că a recunoscut că a agresat sexual mai bine de zece femei
Constantin B. obişnuia să pipăie sau să plesnească femeile pe partea dorsală, pe stradă sau în parcuri. Aproximativ 24 de femei au afirmat că au fost victime ale “pipăitorului în serie”, între septembrie 2016 şi februarie 2017, relatează Metro.
Vineri, Constantin a fost eliberat după ce a primit o sentinţă cu suspendare, după ce a recunoscut 11 acuzaţii de agresiune sexuală.
Instanţa a aflat că românul a ajuns în Marea Britanie acum trei ani şi a lucrat ca spălător de vase în restaurante din Brighton. Noaptea, în timp ce mergea cu bicicleta spre casă, le atingea pe trecătoare în zona dorsală, din mers. Speriată, una din tinerele vizate s-a dezechilibrat, a căzut şi şi-a fisurat clavicula.
Tinerele care au depus plângere împotriva lui au spus că românul nu se limita doar la pipăitul în sine, ci le făcea şi gesturi obscene.
Poliţiştii au primit 24 de plângeri împotriva lui, între septembrie 2016 şi februarie 2017.
Deşi a fost considerat unul din cele mai grave cazuri de hărţuire şi agresiune sexuală, instanţa i-a dat o pedeapsă blândă, de 12 luni cu suspendare. Judecătorul şi-a motivat decizia spunând că românul are “deficienţe intelectuale”, nu ştie engleza şi, cel mai probabil, ar fi o victimă în închisoare.
Judecătorul David Rennie a mai precizat că românul pare că regretă faptele, iar părerea lui este aceea că acesta are mai curând nevoie de ajutor decât de o pedeapsă cu închisoarea
Un român a scăpat de închisoare în UK pentru că nu vorbeşte limba engleză
8 decembrie 2018
- citeşte totul despre:
- roman,
- porecla,
- inchisoare,
- engleza,
- sexual
(81 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Turişti români, testaţi pentru COVID-19 pe Aeroportul din Creta. „Am fost înghesuiţi într-un spaţiu de 50 de metri pătraţi”
(2 iulie 2020)
359 vizualizări
O echipă de tineri români s-a calificat la cea mai importantă competiţie de arhitectură din lume
(26 iulie 2015)
649 vizualizări
Cod portocaliu de caniculă. Ce recomandă medicii!
(19 iulie 2015)
59 vizualizări
Acţiune pe calea ferată
(13 octombrie 2013)
83 vizualizări
87 la sută dintre femei şi 25 la sută dintre medici nu ştiu că există programul gratuit de screening pentru cancerul de col uterin
(9 martie 2017)
326 vizualizări
Sistemul de asistenţă socială se schimbă din temelii
(19 martie 2016)
338 vizualizări
Alertă de coronavirus în Parlament. Anunţul făcut de senatorul PSD Liviu Pop
(9 martie 2020)
430 vizualizări
Tarom reia zborurile pe Aeroportul internaţional din Bruxelles
(4 aprilie 2016)
111 vizualizări
UNICEF recomandă ca ultimul an de grădiniţă să devină obligatoriu pentru toţi copiii
(26 septembrie 2015)
72 vizualizări
Clienţii Banca Transilvania, în pericol: cum vor hackerii să te lase fără bani în cont, cum te protejezi
(21 octombrie 2021)
32 vizualizări
"Marşul pentru viaţă 2017", organizat în Bucureşti şi în alte 139 de oraşe din ţară, precum şi în Republica Moldova
(25 martie 2017)
166 vizualizări
Aproximativ 2,9 milioane de elevi încep luni şcoala; anul şcolar 2018 - 2019 va avea 34 de săptămâni şi se va încheia în 14 iunie
(10 septembrie 2018)
68 vizualizări
Autorităţile anunţă 17 noi cazuri confirmate de coronavirus, în această dimineaţă, 31 de cazuri în ultimele 24 de ore. Numărul total al celor infectaţi a urcat la 277, dintre care 25 s-au vindecat.
(19 martie 2020)
372 vizualizări
Copiii din Argeş nu s-au îmbolnăvit de la portocale
(15 februarie 2016)
62 vizualizări
7.365 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(9 decembrie 2020)
142 vizualizări
Institutul Naţional de Hematologie: Colecta de sânge a scăzut la nivel naţional cu o treime, este pragul critic. Facem apel la donare
(7 august 2017)
225 vizualizări
Noua carte electronică de identitate ar putea întârzia: Imprimeria abia face o primă licitaţie, deşi noul act ar trebui emis în mai puţin de o săptămână
(28 iulie 2021)
32 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























