Guvernul a aprobat, miercuri, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia. În acest fel se stabilesc instituţiile responsabile, precum şi atribuţiile acestora în ceea ce priveşte prevenirea, combaterea şi distrugerea buruienii ambrozia.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Ministerul Sănătăţii vor realiza anual campanii de informare şi conştientizare împreună cu partenerii locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere şi eradicarea acestei plante.
Totodată, instituţiile menţionate vor crea o pagină specială de prezentare a buruienii ambrozia pe site-urile proprii până la data de 30 octombrie 2018.
Campania de informare, precum şi stabilirea suprafeţelor de teren infestate cu buruiana ambrozia vor fi realizate încă din anul 2018.
Actul normativ mai prevede:
* Autorităţile administraţiei publice locale vor identifica anual terenurile infestate cu buruiana ambrozia de pe raza teritorială a unităţilor administrativ teritoriale şi vor soma proprietarii sau deţinătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii acestei buruieni.
* Verificarea şi constatarea nerespectării de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri infestate cu buruiana ambrozia a dispoziţiilor din somaţie se realizează de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul. Totodată, comisia mixtă are competenţa aplicării sancţiunilor prevăzute de Legea nr. 62/2018.
* Implementarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin proiectul de hotărâre va conduce la diminuarea focarelor infestate cu buruiana Ambrosia artemisiifolia, a cantităţii de polen eliberată în atmosferă şi implicit la menţinerea unui mediu sănătos pentru populaţie
Noi măsuri pentru combaterea ambroziei
6 septembrie 2018
(278 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Înscrierea sau retragerea de la orele de religie se face prin cerere scrisă a părinţilor
(3 aprilie 2015)
81 vizualizări
Sindicate: Medicii reclamă tentative de intimidare pentru a face gărzi suplimentare
(27 august 2016)
640 vizualizări
Şcolile militare trec în regim online
(12 noiembrie 2020)
102 vizualizări
Aproximativ 5.000 de persoane au participat la marşul tăcerii dedicat victimelor incendiului din Colectiv
(30 octombrie 2016)
431 vizualizări
Şcolile se redeschid în septembrie, dar nu va mai fi deloc aşa cum ştiam. Cum se vor ţine cursurile în Europa, inclusiv la vecinii noştri
(22 iulie 2020)
738 vizualizări
Speranţa de viaţă a românilor, tot mai mică
(14 decembrie 2021)
43 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 4,4 în judeţul Buzău
(9 ianuarie 2019)
157 vizualizări
Cine este denunţătorul viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu
(29 iulie 2016)
691 vizualizări
Droguri trimise din Spania prin curier, descoperite la percheziţiile din trei judeţe
(16 februarie 2022)
46 vizualizări
ANRE intervine în disputa privind taxa la poluare pe centrala de apartament
(6 decembrie 2018)
66 vizualizări
Cercetările în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, reluate. Ce caută anchetatorii
(5 august 2019)
76 vizualizări
Tichete de vacanţă pentru angajaţii de la stat!
(28 februarie 2014)
152 vizualizări
Ploi în sud şi est, ninsori la munte şi vânt puternic, până marţi dimineaţă
(13 martie 2017)
76 vizualizări
Incendiu puternic la o clădire în care se aflau animale de la Circul Globus. 11 animale, între care doi tigri, au murit
(12 ianuarie 2017)
460 vizualizări
În ultima convorbire cu pilotul elicopterului SMURD prăbuşit, turnul de control avertiza că în zona Cahul sunt "acumulări de nori"
(4 iunie 2016)
99 vizualizări
Peste 50% din copiii de la Şcoala nr.16 Piteşti, absenţi de la cursuri după toxiinfecţia alimentară
(7 martie 2016)
187 vizualizări
Poliţiştii au descins acasă la cămătari - 17 persoane vor fi duse la audieri după percheziţii
(15 septembrie 2022)
53 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























