Ultima probă - la Limba şi literatura maternă - a Evaluării Naţionale are loc joi. Primele rezultate ale examenului vor fi afişate pe 19 iunie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 23 iunie.
Cei peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a au susţinut luni proba la Limba română, iar miercuri proba la Matematică.
Joi se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă.
Examenul va începe la ora 9:00, moment în care în fiecare sală vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
La Evaluarea Naţională sunt înscrişi 150.310 de candidaţi.
Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12:00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii, în intervalul orar 14:00 - 19:00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 23 iunie.
Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul TELVERDE 0800801100 va fi disponibil în perioada 11-14 iunie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8:00 -14:00.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut în perioada 5 - 7 martie simularea examenului de Evaluare Naţională şi mai puţin de 50% dintre ei au obţinut media generală peste 5.
La Matematică, doar 33,1 % dintre elevi au reuşit să obţină o notă peste 5, iar la Limba şi literatura română 63,1% au luat note mai mari sau egale cu 5. La proba de Limba li literatura maternă, 82,6% dintre elevi au obţinut note peste 5. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 au fost în Capitală şi în judeţul Cluj. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.
În 2017, rata de promovabilitate la Evaluarea Naţională a fost de 77%, după contestaţii, 77%. La Limba şi literatură română, 121.315 candidaţi (86,1%) au primit note peste 5, iar la Matematică, 92.886 de candidaţi au avut note peste 5.
Evaluarea Naţională - ultima probă are loc astăzi. Primele rezultate vor fi afişate în 19 iunie
14 iunie 2018
- citeşte totul despre:
- evaluare nationala,
- examen,
- proba,
- romana,
- matematica
(93 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Zece clinici vor derula Programul gratuit de fertilizare in vitro şi embriotransfer al Ministerului Sănătăţii
(27 mai 2015)
95 vizualizări
Unul dintre fiii lui Fidel Castro, la Buşteni!
(22 septembrie 2014 - Răzvan BUNEA)
448 vizualizări
Faza a treia de relaxare, după un weekend cu creşteri semnificative de infectări
(15 iunie 2020)
116 vizualizări
Proiectul care ar permite fumatul în spaţii închise special amenajate, aviz negativ în comisiile Camerei Deputaţilor
(29 decembrie 2016)
429 vizualizări
Legea graţierii. Plic cu „ploşniţe şi gândaci vii”, la discuţiile de la Ministerul Justiţiei
(31 ianuarie 2017)
764 vizualizări
Cod portocaliu de vijelii şi grindină în mare parte din ţară. HARTA judeţelor afectate
(20 mai 2020)
192 vizualizări
Ministrul Muncii: După 15 mai, şomajul tehnic plătit de stat va fi prelungit cu două săptămâni sau cu o lună
(30 aprilie 2020)
448 vizualizări
Ciolacu anunţă că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2022: "80% din români trăiesc cu o pensie de până în 2.000 de lei"
(6 decembrie 2021)
42 vizualizări
Castanul cu coroana în formă de inimă a ajuns viral pe Internet
(19 mai 2016)
97 vizualizări
Vasilescu: Facem majorări salariale la absolut toţi bugetarii cu 25% la salariul brut, însă începând cu 1 ianuarie 2018
(7 iunie 2017)
750 vizualizări
Un italian revenit recent din România, confirmat cu coronavirus la Rimini.
(25 februarie 2020)
512 vizualizări
Eurovision 2021 - Roxen, reprezentanta României, nu s-a calificat în finala de la Rotterdam. Cea de-a doua semifinală va avea loc joi
(19 mai 2021)
41 vizualizări
Minorii, care au împlinit 14 ani, vor avea voie să zboare singuri în străinătate
(7 septembrie 2016)
108 vizualizări
Un şofer din Suceava a primit cea mai mare amendă dată vreodată în România
(19 octombrie 2020)
115 vizualizări
Ce trebuie să facă mulţi români până pe 25 mai. Acesta este termenul limită, nu se admit întârzieri
(27 aprilie 2022)
93 vizualizări
Cod Portocaliu de ploi torenţiale în opt judeţe, valabil până vineri la ora 03:00. Altă jumătate de ţară se află sub avertizare Cod Galben.
(8 octombrie 2020)
111 vizualizări
Se reiau examenele pentru permisul de conducere. Ce trebuie să ştie candidaţii
(21 mai 2020)
174 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026











.jpg)







.jpg)





