La sesizarea Mişcării pentru Regat şi Coroană, DIICOT cercetează falsul istoric şi juridic comis la 30 decembrie 1947, care a avut ca rezultat răsturnarea ordinii constituţionale în Regatul României şi desfiinţarea statului de drept.
DIICOT – Structura Centrală a dispus, sub nr. 467/D/P/2018, începerea urmăririi penale „in rem", sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.397 şi 438 Cod Penal, a transmis săptămâna trecută Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată, sub semnătura procurorul şef de secţie Mihaela Porime. DIICOT precizează că „alte aspecte legate de acest dosar nu pot fi comunicate în acest moment", informează România TV.
Regele Mihai a abdicat la sfârşitul anului 1947, după ce s-a întors de la Londra, unde a luat parte la nunta Principesei Elisabeta a Angliei. A cunoscut-o atunci pe Ana de Bourbon-Parma, pe care decide să o ia de soţie.
La întoarcerea în ţară – care i-a surprins pe liderii PCR, care se aşteptau ca regele să rămână în străinătate, Regele a luat legătura cu membrii guvernului pentru a discuta despre viitoare căsătorie. Însă după Crăciun, când a revenit de la Sinaia la Bucureşti, Regelui i-a fost pus actul de abdicare în faţă şi a fost obligat să semneze.
Se întâmpla în data de 30 decembrie 1947, ultima zi a monarhiei în România. Comuniştii au proclamat imediat abolirea regimului monarhic şi naşterea republicii populare.
Regele a părăsit ţara trei zile mai târziu, pe 3 ianuarie. A început astfel lungul exil al Regelui Mihai. În 1948, el s-a căsătorit, în Grecia, cu prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cu care a avut cinci fete:Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria.
Procurorii DIICOT anchetează abdicarea Regelui Mihai!
24 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- regele mihai,
- diicot,
- abdicare,
- penal,
- ancheta
(756 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Teste de colesterol, pentru tiroidă la copii şi tineri, investigaţii privind fierul, analize privind ficatul şi densitatea osoasă, recomandate de medicii de familie
(4 martie 2017)
417 vizualizări
În ce stare se află băiatul trântit la pământ de unchiul său, în parc. „Este un traumatism cranian grav”
(8 februarie 2021)
101 vizualizări
CEDO condamnă România la plata a 9.600 de euro într-o cauză privind violenţa în familie
(24 mai 2017)
408 vizualizări
Sindicatul Funcţionarilor Publici: Persoane controlate de ANAF dau în judecată inspectorii fiscali. Legislaţia trebuie schimbată
(5 octombrie 2015)
109 vizualizări
Trenuri suplimentare în perioada de Paşte
(8 aprilie 2015)
370 vizualizări
Primăria Câmpulung Moldovenesc, executată silit de ANAF pentru o investiţie garantată de Guvern
(29 martie 2015)
499 vizualizări
Mamă reţinută după ce şi-a bătut crunt fetiţa !
(21 noiembrie 2020)
255 vizualizări
Monica Macovei: Religia nu are ce căuta în şcoli, ci istoria religiilor
(13 septembrie 2014)
113 vizualizări
Rus: România va finaliza 250 de kilometri de autostradă în următorii doi ani.
(13 ianuarie 2015)
360 vizualizări
Patru studenţi români, medaliaţi la olimpiada internaţională de matematică
(9 martie 2016)
83 vizualizări
Coronavirusul LOVEŞTE TARE în justiţia din România: Preşedintele Tribunalului Suceava, DEPISTAT pozitiv cu coronavirus
(7 aprilie 2020)
99 vizualizări
Anularea deciziei prin care Universitatea Bucureşti a majorat taxele pentru studenţi pe motiv că le indexează cu inflaţia, decisă de Tribunalul Alba în primă instanţă, la solicitarea unui student la Drept. Reacţia universităţii
(5 februarie 2021)
89 vizualizări
Ministrul Voiculescu, despre redeschiderea şcolilor: Dacă un elev va fi confirmat, toată clasa va fi testate
(21 ianuarie 2021)
359 vizualizări
Studenţii vor călători gratuit cu trenul începând de miercuri
(31 ianuarie 2017)
452 vizualizări
11 secţii de votare sunt deschise în România pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova
(30 octombrie 2016)
366 vizualizări
A intrat în vigoare ordonanţa care prevede amenzile mai mari pentru cei care încalcă restricţiile
(3 aprilie 2020)
54 vizualizări
Comisia Europeană a avertizat România în legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor privind numărul de urgenţă 112
(26 iulie 2019)
50 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























