Poliţiştii fac, marţi, aproape 90 de percheziţii în Capitală şi în 23 de judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu piese auto. Din mai 2015-până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale ar fi omis să evideţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, fac 89 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din Argeş, Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov, Galaţi şi municipiul Bucureşti.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2015-până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale cu profil de activitate comerţ cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evideţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate”, anunţă Poliţia Română.
La acţiune participă poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov, Galaţi şi DGPMB şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
Percheziţii în Prahova şi în alte 23 de judeţe într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu piese auto
6 martie 2018
- citeşte totul despre:
- politisti,
- perchezitii,
- capitala,
- judete,
- piese auto
(550 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Lista ţărilor din „zona galbenă” a fost modficată. Carantina, obligatorie pentru cei care vin din zonele cu risc epidemiologic ridicat
(15 martie 2021)
404 vizualizări
Zeci de mii de români îşi pot face succesiunea gratuit în acest an
(18 iulie 2017)
1551 vizualizări
Arafat: Clar ne pregătim pentru valul doi. Că va fi mai puternic, că va fi mai slab decât ăsta, nu poate nimeni să spună
(10 iunie 2020)
371 vizualizări
S-au blocat deja 10.000 de carduri sociale. Ce au vrut să facă românii cu voucherele
(17 august 2022)
75 vizualizări
Florian Walter a cerut să fie predat autorităţilor române
(7 martie 2016)
134 vizualizări
COD GALBEN de caniculă în weekend, în 12 judeţe
(28 august 2015)
346 vizualizări
Guvernul a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pe traseul autostrăzii Ploieşti-Buzău, în judeţul Prahova
(9 iunie 2022)
94 vizualizări
Consiliul Naţional al Elevilor cere guvernului să ia măsuri pentru fiscalizarea meditaţiilor şi sancţionarea cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit
(11 martie 2021)
102 vizualizări
Nelu Tătaru, avertisment pentru relaxarea restricţiilor: 10% destul de vocali pot doborî 90% care sunt cuminţi
(8 mai 2020)
324 vizualizări
Constantin: Pentru refacerea infrastructurii de irigaţii este nevoie de 1,4 miliarde de euro
(19 august 2015)
60 vizualizări
DSP Sibiu propune carantinarea municipiului Sibiu şi a comunei Şelimbăr, lipită practic de municipiul reşedinţă/ Oraşele Tălmaciu şi Cisnădie, propuse, de asemenea, pentru carantinare
(12 noiembrie 2020)
108 vizualizări
Începe vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani. Medic: Iresponsabilitatea adulţilor a dus la vaccinarea copiilor
(26 ianuarie 2022)
44 vizualizări
România, lovită de un val de aer polar. Ninsori în jumătate de ţară
(21 octombrie 2018)
108 vizualizări
100 de ani de la începutul domniei lui Ferdinand I
(28 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
175 vizualizări
Mai mulţi bani pentru Prima Casă
(4 februarie 2016)
58 vizualizări
Guvernul stabileşte miercuri data alegerilor parlamentare
(31 august 2016)
55 vizualizări
Vinerea Mare, Vinerea Patimilor
(29 aprilie 2016)
329 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























