Ministerul Turismului, ANAT, MAI şi MAE i-au sfătuit pe toţi cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece „conturile agenţiei au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăţi”, se arată într-un comunicat transmis marţi de minister.
„Situaţia creată în urma sinuciderii patronului Omnia Turism SRL este complexă, iar Ministerul Turismului caută soluţii pentru mai multe probleme care au fost create de blocarea conturilor bancare ale agenţiei, imediat după ce s-a difuzat în mass-media vestea morţii acestuia. Într-o primă acţiune, ministrul Turismului, Mircea Dobre, a reuşit să găsească unele soluţii, împreună cu reprezentanţii ANAT, MAI şi MAE, pentru aducerea în ţară a unui grup de 80 de români care au achiziţionat pachete turistice de la această agenţie, şi i-a sfătuit pe toţi cei care au pachete cumpărate prin Omnia Turism să nu mai plece în acele călătorii, deoarece conturile agenţiei au fost blocate de bănci, fapt pentru care nu pot fi efectuate plăţi”, se precizează în comunicat.
„Ministrul Mircea Dobre a discutat personal şi cu reprezentanţii instituţiilor bancare şi a reuşit identificarea unor soluţii legale pentru achitarea unei părţi din costurile necesare aducerii în ţară a celor 80 de turişti blocaţi în străinătate. De asemenea, ministrul Mircea Dobre a discutat personal cu o parte dintre clienţii agenţiei Omnia Turism şi cu reprezentanţii agenţiilor partenere, pentru a găsi posibile soluţii de ieşire din această situaţie”, precizează Ministerul Turismului.
În acest moment s-a calculat o pierdere totală de 7,4 milioane de euro, bani încasaţi deja de agenţia Omnia Turism din vânzarea unui număr de 8.300 de pachete vândute pentru anul 2018, în valoare totală de circa 11,4 milioane de euro.
Turiştii care au cumpărat vacanţe prin Omnia Turism sunt sfătuiţi de autorităţi să nu mai plece
18 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- ministru,
- turism,
- omnia turism,
- turisti,
- agentie
(666 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Berlinala 2017: „Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, Ursul de Argint pentru cea mai bună realizare artistică
(19 februarie 2017)
568 vizualizări
Atenţie şoferi! Amenda pentru viteză de la orice poliţist
(9 martie 2017)
478 vizualizări
Terorismul îndoliază România! Românul dispărut a fost găsit... printre cei decedaţi
(19 iulie 2016)
605 vizualizări
Al nouălea deces, survenit după incendiul de la Matei Balş. Este vorba de o pacientă în vârstă de 70 de ani, internată în secţia ATI, în stare gravă cu Covid şi comorbidităţi.
(2 februarie 2021)
59 vizualizări
Timişoara. Medic rezident de 27 de ani care lucra în secţia ATI a Spitalului Judeţean, găsit decedat în locuinţa sa. Colegii săi nu exclud varianta unei sinucideri, pe fondul epuizării fizice şi a stresului de la locul de muncă.
(5 aprilie 2021)
240 vizualizări
O femeie a murit după ce a mâncat ciuperci otrăvitoare
(28 octombrie 2014)
719 vizualizări
Elevii şi studenţii vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun la Constanţa
(23 august 2017)
348 vizualizări
MApN face noi angajări / Campanie de recrutare pentru aproape 1.700 de posturi de soldat şi gradat profesionist
(17 octombrie 2022)
30 vizualizări
Patru medalii pentru elevii români la Olimpiada de informatică
(1 august 2015)
52 vizualizări
Medic: Acum 7-8 zile am predat garda cu pacienţi pe care îi putem număra pe degetele de la o mână, acum am preluat-o plină!
(10 ianuarie 2022)
424 vizualizări
Câte persoane au fost puse sub control judiciar şi în arest la domiciliu într-o singură săptămână
(20 aprilie 2015)
315 vizualizări
Cod portocaliu de vânt puternic în 21 de judeţe. Cât timp este valabil
(13 octombrie 2020)
98 vizualizări
1.679 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania
(17 septembrie 2020)
70 vizualizări
42 de ani de la tragedia de la Certej
(31 octombrie 2013)
363 vizualizări
Parchetul ICCJ face verificări la parchetele din Vaslui în cazul fetei violate de şapte tineri
(23 iulie 2015)
57 vizualizări
Când începe ANUL ŞCOLAR 2015-2016. Structura noului an şcolar
(6 august 2015)
280 vizualizări
Cinci medalii de argint şi una de bronz, obţinute de România la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori
(12 decembrie 2015)
124 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























