Peste 3.200 de poliţişti vor acţiona suplimentar, pentru desfăşurarea în condiţii de linişte şi siguranţă a examenului naţional de bacalaureat, evaluarea urmând să fie organizată în 1.900 de centre, potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române
Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 1.800 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, iar 588 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la alte structuri ale Poliţiei Române.
"Echipajele din teren vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică. În acest sens, cele 1.900 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale poliţiştilor", conform sursei citate.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor rutiere, precum şi a ambuteiajelor.
Aproape 170.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).
Dintre cei 168.945 înscrişi în această sesiune, 143.949 (76,89%) provin din promoţia curentă, iar 24.996 (23,11%) provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, candidaţii înscrişi pentru a participa la această sesiune a Bacaluareatului au fost distribuiţi astfel: 163.462 - zi, 2.943 - seral şi 2.540 - frecvenţă redusă.
Prima sesiune din acest an a examenului de bacalaureat debutează luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).
Conform sursei citate, proba se va desfăşura pe durata a trei zile (8-10 iunie). În intervalul 10-12 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), iar în perioada 15-19 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor digitale (proba D). Ciclul probelor orale se încheie cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), programată între 22 şi 26 iunie.
Probele scrise ale examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, încep luni, 29 iunie, cu testarea cunoştinţelor de limbă şi literatura română (proba E a), precizează MEN.