Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat marţi mai multe amendamente la anexa a III-a a Legii salarizării, care cuprinde grila salarială a familiei ocupaţională cultură, majorând astfel salariile personalului de specialitate al muzeelor cu sume cuprinse între 100 şi 800 de lei începând cu anul 2022.
Potrivit amendamentelor formulate de deputatul PNL Corneliu Olar, care a preluat propunerile reprezentanţilor sindicali, salariile personalului de specialitate al muzeelor de importanţă naţională au fost majorate, începând cu anul 2022 cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei. Astfel, muzeografii, restauratorii, conservatorii, bibliografii, arheologii, arhitecţii, istoricii, curatorii, designerii, taxidermiştii, fotografii, desenatorii artistici, pedagogii muzeali şi arhiviştii vor avea salarii de 4.828 lei (gradul II), 5.101 lei (gradul I) şi 5.517 lei (gradul IA). În varianta propusă de Guvern, salariile acestora variau între 4.302 lei şi 5.315 lei.
În mod similar, au fost majorate cu sume cuprinse între 600 şi 800 de lei salariile aceloraşi categorii de personal din alte muzee care nu sunt de importanţă naţională. Începând cu anul 2022, aceştia vor avea salarii de 4.728 lei (gradul II), 5.001 lei (gradul I) şi 5.417 lei (gradul IA). În forma trimisă de Guvern Parlamentului, veniturile lor erau cuprinse între 4.173 lei şi 4.647 lei. Deputaţii din comisia de muncă au adoptat marţi, până la ora transmiterii acestei ştiri, anexele I, II şi III ale legii salarizării, care cuprind grilele salariale din educaţie, sănătate şi cultură.
Legea salarizării: Salarii mărite pentru personalul de specialitate al muzeelor
31 mai 2017
- citeşte totul despre:
- salarizare,
- muzee,
- deputati,
- comisie,
- munca
(615 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un milion şi jumătate de români sărbătoresc Paştele
(27 martie 2016)
288 vizualizări
Începe vaccinarea cu a treia doză. Andrei Baciu: Ne prezentăm direct, cu buletinul, fără programare
(28 septembrie 2021)
30 vizualizări
Amendă de 2.900 de lei, dacă împrumuţi maşina personală: o singură regulă dacă încalci, trebuie să plăteşti
(10 noiembrie 2022)
79 vizualizări
Scutul antirachetă de la Deveselu devine operaţional
(18 decembrie 2015)
527 vizualizări
România, solicitată după refuzul Ungariei: Armamentul spre Ucraina ar urma să treacă prin ţara noastră
(1 martie 2022)
130 vizualizări
Circulatia feroviara pe ruta Bucuresti-Timisoara este intrerupta. Intarzieri de 8-9 ore
(28 iunie 2019)
63 vizualizări
Lider HoReCa: Restaurantele ar putea fi închise în Bucureşti, dacă Ministerul Sănătăţii include focarele în calculul coeficientului
(25 februarie 2021)
144 vizualizări
Gheorghiţă: În această perioadă, probabil că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2; vom ajunge într-o fază endemică / Cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor
(27 ianuarie 2022)
18 vizualizări
Un turist a murit după ce a căzut într-o râpă, în Munţii Piatra Craiului
(16 august 2017)
213 vizualizări
Cazierul judiciar se poate obţine acum online şi gratuit | Poate fi descărcat de pe două platforme, 24/24
(1 februarie 2023)
224 vizualizări
Înscrierea în clasa pregătitoare sau direct în clasa I, în perioada februarie - aprilie
(29 ianuarie 2015)
177 vizualizări
Angajaţii pot fi concediaţi printr-un simplu e-mail
(27 octombrie 2016)
526 vizualizări
EBU acuză că România s-a calificat prin fraudă în finala Eurovision. Cum ar fi arătat clasamentul din semifinala 2
(20 mai 2022)
31 vizualizări
DSP Sibiu propune carantinarea municipiului Sibiu şi a comunei Şelimbăr, lipită practic de municipiul reşedinţă/ Oraşele Tălmaciu şi Cisnădie, propuse, de asemenea, pentru carantinare
(12 noiembrie 2020)
108 vizualizări
Anuntul facut de Kaufland. Ce masuri a luat retailerul in fiecare magazin, pentru a limita raspandirea coronavirusului
(12 martie 2020)
129 vizualizări
Elevii români, locul I la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
(26 iunie 2014)
121 vizualizări
Un turist, pus să plătească separat gheaţa din paharul cu suc. Cât l-a costat pentru că a vrut o băutură rece.
(5 august 2022)
81 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


















.jpg)







