Un reprezentant al ANAF a transmis, joi, în Comisia de Muncă din Senat, unde se dezbate Legea salarizării, că îi este ruşine cu salariul său de 4000 de lei, ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, replicându-i că ea avea un salariu similar când era primar al Craiovei, al 5-lea oraş din România.
„Sunt inspector care fac controale la multinaţionale. Am un salariu de îmi este ruşine acuma să vi-l spun. Este un salariu de 4.000 de lei şi mă duc la cele mai mari firme în control. (...) După 20 de ani în ANAF am 4.000 de lei”, a spus Mariana Manea, funcţionar ANAF, reprezentant Sed Lex, la dezbaterile din Comisia de Muncă din Senat.
Ea a susţinut că proiectul Legii salarizării face o discriminare între organele specializate ale statului, ANAF având 22.000 de angajaţi, iar la o parte dintre aceştia le scade salariul.
„La inspectorul vamal îi scade salariul cu 1.500 de lei”, a susţinut Manea.
Ea a arătat că un funcţionar public din ANAF nu are voie să desfăşoare niciun fel de activitate.
„Când m-am uitat la sporurile altor colegi, mi-a venit rău. Noi nu avem niciun spor, nimeni din ANAF. Este ruşine. Nu vom colecta pentru că şi eu şi colegii mei ne vom reorienta în alte structuri unde salariile acum au crescut cu 200%. Şi atunci colectarea statului cine o va face?”, a spus Manea.
Un alt funcţionar ANAF prezent la dezbateri, Radu Adrian, reprezentant Sed Lex, a arătat că salariaţii ANAF nu beneficiază de sporuri.
„Trebuie să vă gândiţi cu cine colectaţi banii pentru a satisface această Lege a salarizării, pentru a plăti salariile şi sporurile pe care am auzit azi, din păcate, sporuri de 100%, sporuri peste sporuri care în cadrul ANAF nu există”, a spus Radu Adrian.
Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a replicat, arătând că a avut salariul de 4000 de lei ca primar al Craiovei, al cincilea oraş din România.
„Un singur răspuns foarte scurt aş vrea să îi dau doamnei de la ANAF căreia i-a fost ruşine cu salariul de 4000 de lei. Să ştiţi că eu atât aveam ca primar şi conduceam al cincilea oraş din România. Iar angajaţii mei aveau în jur de 2.000 de lei, cei care făceau aceeaşi muncă de colectare a taxelor. Şi de fiecare dată când era perioada de colectare a taxelor, între ianuarie şi martie, rămâneam fără angajaţi la ghişeu, pentru că se dădeau drumul la angajări în ANAF şi plecau toţi la ANAF. Normal, pentru că erau salarii mai bune”, a răspuns ministrul Muncii.
Reprezentanţii ministerului Muncii au subliniat că proiectul Legii salarizării a conţinut o „eroare materială”, care a fost „remediată” în cadrul dezbaterilor din Comisia de Muncă, prin faptul că s-a introdus grila de salarizare a ANAF în categoria funcţionarilor din Administraţia centrală.
Dezbatere cu privire la Legea salarizării. Reprezentant ANAF: Îmi e ruşine cu salariu de 4000 lei / Ministrul Muncii, în replică: Eu atât aveam ca primar
19 mai 2017
(128 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
3.240 cazuri noi de persoane infectate cu Covid-19, in Romania!
(9 noiembrie 2020)
191 vizualizări
Milionarul de la Loto, un judecător din Galaţi
(19 iulie 2013 - Cristina IANCU)
291 vizualizări
Guvernul a modificat Codul Rutier prin ordonanţă. Amenzi de până la 725 de lei şi suspendarea permisului celor ce claxonează sau dau flash-uri pentru ca şoferii din faţă să elibereze banda. Cei care merg pe banda de urgenţă riscă amenzi de 2.900 de lei. A
(28 ianuarie 2022)
109 vizualizări
Percheziţii DIICOT la Tarom/ Procurorii suspectează mecanici şi un lider sindical că au furat piese de schimb şi combustibil
(2 iulie 2019)
163 vizualizări
După un an în care au fost interzişi în UE, micii româneşti au primit "paşaport" european
(25 iunie 2014)
106 vizualizări
Primarul din Tîrgu Mureş, Dorin Florea, audiat la DNA
(26 martie 2015)
249 vizualizări
Rezultatele admiterii la Academia de Poliţie: 795 de candidaţi admişi, din 4.010 înscrişi
(9 august 2016)
98 vizualizări
Ministrul muncii anunţă că a semnat ordonanţele pentru creşterea alocaţiilor şi mărirea pensiilor
(10 decembrie 2021)
47 vizualizări
Atenţie, TAXA AUTO revine
(27 septembrie 2017)
374 vizualizări
Cod galben de instabilitate atmosferică în 24 de judeţe, până sâmbătă la ora 10:00
(3 iulie 2020)
163 vizualizări
Risc mare de producere a avalanşelor în masivele Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altitudine
(28 ianuarie 2018)
63 vizualizări
Peste 2.500 de locuri la buget. Încep înscrierile la ASE şi la Medicină
(13 iulie 2015)
231 vizualizări
Magistraţii solicită liderilor politici, instituţiilor şi presei să se abţină de la declaraţii şi acţiuni care pun presiune asupra Curţii Constituţionale
(5 februarie 2017)
269 vizualizări
Petiţie online pentru respectarea drepturilor medicilor care efectuează gărzi
(24 iulie 2016)
532 vizualizări
Şeful STS: Aş distruge mediul electronic aleşilor ca să le demonstrez importanţa securităţii informatice
(31 octombrie 2014)
117 vizualizări
1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(29 septembrie 2020)
87 vizualizări
Traficul pe DN18, în Pasul Gutâi, restricţionat pentru TIR-uri şi camioane, din cauza ninsorii abundente; în zonă intervin utilajele de deszăpezire
(5 ianuarie 2017)
102 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026













.jpg)












