Învierea Domnului, numită şi sărbătoarea Paştilor, adică ziua în care răul şi viclenia vor fi lăsate deoparte, îmbrăcând haina adevărului şi a bucuriei, este cea mai veche sărbătoare a creştinătăţii. Este sărbătoarea care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos. Învierea Domnului este celebrată duminică atât de ortodocşi, cât şi de catolici şi protestanţi, ultima dată serbând împreună Învierea în 20 aprilie 2014.
Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică.
Paşte vine din ebraicul pesah - trecere. Paştele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Roşie, din robia Egiptului în pâmântul făgaduinţei, Canaan. Paştele creştinilor este, în primul rând, sărbatoarea Învierii Domnului.
Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea bucuriei date de vestea Învierii Mântuitorului. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul "Hristos a înviat!", la care se răspunde cu "Adevărat a înviat!". De Paşti, nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, bucuria fiind sentimentul care domină Învierea. Oamenii îşi pun haine noi, de culori deschise şi pregătesc bucate tradiţionale - pască, ouă vopsite, cozonac şi miel.
În bisericile ortodoxe, slujba de Înviere începe în jurul orei 23.00, în interiorul lăcaşurilor de cult.
Învierea Mântuitorului este proclamată în afara bisericii pentru că ea îi priveşte pe toţi oamenii - credincioşi sau necredincioşi. La miezul nopţii, preotul iese din biserică având lumânarea aprinsă şi îi îndeamnă pe cei prezenţi: "Veniţi de luaţi Lumină!". În multe locuri, Lumina este împărţită credincioşilor împreună cu bucăţele de pâine stropite cu vin, denumite Paşte. După ce lumânările oamenilor sunt aprinse, alaiul avându-l în frunte pe preot, dascăl şi cântăreţi înconjoară biserica de trei ori, cântând "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Apoi, se intră din nou în biserică, unde continuă slujba de Înviere, care durează până în jurul orei 03.00 dimineaţa.
Credincioşii care au postit în toate cele şapte săptămâni se pot împărtăşi în Noaptea de Înviere. După slujbă, este tradiţia ca preotul să dezlege bucatele pe care le aduc credincioşii la biserică - ouă vopsite, cozonac, pască sau friptură - şi să le sfinţească, astfel că prima masă "de dulce" se ia în biserică.
Una dintre tradiţiile străvechi de Paşte o reprezintă ouăle vopsite. Prezenţa în creştinism a ouălor roşii este una simbolică şi reprezintă o altă mărturie clară a vechimii acestui mare praznic. În multe dintre mormintele vechi ale creştinilor au fost descoperite şi coji de ouă şi se pare că acest aliment nu lipsea de la agapele ce se făceau în acele vremuri. În antichitate, în special la egipteni, oul era simbol al lumii şi al eternităţii, din moment ce forma lui pare a fi una perfectă şi fără început.
Pentru iudei, dar şi pentru păgâni, ouăle erau simboluri ale creaţiei şi ale învierii. Creştinii, încă de la început, au legat de ouăle roşii simbolismul învierii neamului omenesc prin Mântuitorul Iisus Hristos, dar şi pe cel al creării din nou a lumii, culoarea roşie însemnând sângele Domnului curs pe Cruce. "Oul pascal“ reprezintă, pe de altă parte, simbolul văzut al învierii morţilor, a cărei garanţie este însăşi Învierea cea din morţi a Domnului. Din tradiţia creştină mai ştim că Maria Magdalena s-ar fi înfăţişat împăratului Tiberiu cu un ou roşu şi i-ar fi spus: "Hristos a înviat!“. Există opinii potrivit cărora acest fapt ar fi generat introducerea ouălor roşii în cadrul sărbătorii Paştilor.
Un alt obicei de Paşti este acela ca după slujbă credincioşii să meargă la cimitir, unde aprind lumânări pe mormintele celor dragi. Tot acolo, se aduc bucate care sunt date de pomană celor sărmani.
Duminică, spre prânz, credincioşii sunt aşteptaţi la biserică pentru slujba cunoscută ca "A doua Înviere", la care vor fi citite în 12 limbi versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.
