Guvernul a decis miercuri să suspende, până la 1 septembrie, prevederile privind posibilitatea deţinuţilor de a-şi micşora pedepsele cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică scrisă în închisoare, au precizat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Decizia vine în condiţiile în care pe agenda oficială a şedinţei de guvern s-a aflat proiectul de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Justiţiei care prevede eliminarea cu totul a prevederilor legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deţinuţii care scriu lucrări ştiinţifice.

Concret, proiectul de OUG stabilea abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Acesta a fost pus în dezbatere publică vineri după-amiază de către Ministerul Justiţiei.

Mediafax