Proiectul „Protecţia martorilor - factor esenţial în combaterea marii criminalităţi – WITPRO” a fost lansat şi va aduce, prin bugetul de 201.378 euro, o îmbunătăţire a logisticii Oficiului Naţional de Protecţie a Martorilor. Va achiziţionat şi un sistem video-conferinţă pentru audierea martorilor din alte state, fără a fi nevoie de deplasarea acestora la instanţă!
Beneficiarul proiectului este Oficiul Naţional pentru protecţia martorilor, unica unitate naţională în acest domeniu, care se afla în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Romane (IGPR). Proiectul are un caracter transnaţional, parteneri externi şi co-beneficiari fiind structurile de protecţie a martorilor din Austria şi Bulgaria. Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea cooperării şi colaborării internaţionale în domeniul protecţiei martorilor.
Durata proiectului este de 36 de luni, iar bugetul total al acestuia este de 201.378,33 euro, cu o finanţare din partea Comisiei Europene de 90%, respectiv 181.240,50 euro, cofinanţarea I.G.P.R. fiind de 10 %.
Proiectul include o componentă de achiziţie de echipamente şi una de instruire în domeniul protecţiei martorilor. Activităţile de pregătire prevăzute în cadrul proiectului vor consta în şase seminarii, patru exerciţii practice, doua vizite de studiu şi organizarea unei conferinţe internaţionale la care vor fi invitaţi să participe reprezentanţi a structurilor de protecţie a martorilor din 11 state.
Totodată, se va achiziţiona un sistem tip videoconferinţa, ce va permite audierea martorilor dintr-un stat membru al Uniunii Europene în altul, precum şi în interiorul ţării, fără a mai fi necesară deplasarea acestora din localitatea de reşedinţă până la instanţă.
Proiect pentru îmbunătăţirea programului de protecţia martorilor
6 iulie 2013
(107 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Medicul Octavian Jurma: În trei luni de la debutul valului IV în România au murit de Covid 18 copii, la fel de mulţi ca în toate valurile precedente adunat.
(11 noiembrie 2021)
61 vizualizări
Atenţie! Fermierii primesc subvenţii şi dacă au datorii la bugetul local!
(18 februarie 2016)
267 vizualizări
Cadoul lui Dragnea pentru aleşi, blocat de ministrul Justiţiei
(1 august 2013)
132 vizualizări
Ultima zi a recensământului. Câţi români riscă amenzi de mii de lei
(31 iulie 2022)
106 vizualizări
Cutremur de intensitate în zona seismică Vrancea, resimtit si in Prahova !
(25 aprilie 2020)
1975 vizualizări
Vreme frumoasă de Paşte, cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius
(8 aprilie 2018)
348 vizualizări
Cât de utilă este asigurarea de accidente pentru biciclişti
(25 septembrie 2017)
805 vizualizări
Incredibil ! La Ploieşti: o persoană aflată în carantină a aruncat bani pe geamul hotelului !
(21 martie 2020)
1271 vizualizări
Profilerul care a intrat în mintea lui Gheorghe Dincă: I-a crescut tupeul fantastic după ce a fost analizat de FBI
(16 ianuarie 2020)
335 vizualizări
Cum se calculează rata de infectare la mia de locuitori
(14 octombrie 2020)
162 vizualizări
Contractul autostrăzii Craiova–Piteşti va fi semnat în luna mai
(22 februarie 2014)
94 vizualizări
Trei medalii de aur şi primul loc pe naţiuni la Olimpiada Internaţională de Geografie
(6 august 2013)
203 vizualizări
Protest al ambulanţierilor din toată ţara
(10 iunie 2020)
101 vizualizări
Blocaj masiv pe calea ferată. Un tren de marfă cu 37 vagoane a deraiat ! Trenuri deviate şi curse anulate
(17 februarie 2020)
365 vizualizări
Anchetatorii au găsit telefonul Alexandrei
(2 august 2019)
173 vizualizări
România, acuzată de Rusia pentru atacarea Transnistriei. Ce consecinţe grave pot exista pentru ţara noastră
(26 aprilie 2022)
429 vizualizări
CCR: Nu există conflict juridic între puterea judecătorească şi cea executivă, nici Guvern-Parlament legat de OUG 13
(8 februarie 2017)
64 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























