Oraşul Deta din judeţul Timiş este printre puţinele din ţară în care iluminatul public este asigurat parţial de energia solară, informează digi24.ro.
Împreună cu oraşul Vârşeţ din Serbia, administraţia locală a accesat un program cu finanţare europeană, astfel că mai multe străzi din oraş vor fi iluminate cu ajutorul energiei solare.
Proiectul, finanţat prin Programul IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, a costat peste 250.000 de euro.
În prezent, două cartiere din oraşul Deta sunt iluminate cu ajutorul panourilor fotovoltaice care captează energia solară şi o transformă în curent electric.
În cadrul proiectului au fost înlocuiţi 50 de stâlpi obişnuiţi de iluminat stradal cu 50 de stâlpi pe care au fost montate lămpi cu LED-uri de ultimă generaţie, acestea fiind alimentate de curentul electric produs de panourile fotovoltaice.
Dacă timp de şapte zile nu este soare, stâlpii vor trece automat pe vechiul sistem, astfel că oraşul nu va rămâne fără iluminat public, mai notează digi24.ro.
În urma implementării proiectului european, consumul de curent din oraşul Deta a fost redus cu 8%. Administraţia locală speră ca pe viitor tot oraşul să fie iluminat cu ajutorul lămpilor cu LED-uri. Oraşul are o populaţie de numai 6.200 de locuitori.
„Am valorificat oportunitatea de a obţine bani europeni destinaţi instalării unor panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică solară, lucru de care suntem mândri. Suntem parteneri în proiect cu Public Enterprise VAROS Vrsac din Republica Serbia”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Petru Roman, primarul oraşului Deta.