Peste 1.600 de români au fost arestaţi în afara graniţelor ţării din decembrie 2014 şi până acum, statele unde s-au înregistrat cele mai multe arestări fiind Germania, Spania, Portugalia şi Turcia, potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Conform informaţiilor transmise Mediafax de către Ministerul Afacerilor Externe, în luna aprilie, 117 români şi-au pierdut viaţa în alte state.
MAE precizează însă că această cifră nu reflectă însă totalul deceselor cetăţenilor români întrucât în numeroase cazuri persoanele decedate sunt înhumate în străinătate, iar familiile acestora nu solicită înscrierea certificatelor de deces străine în registrele de stare civilă române, la misiunea diplomatică. Cele mai multe decese au fost în Italia, Franţa, Germania şi Spania.
De asemenea, în luna aprilie au fost spitalizaţi în afara României 18 români, cele mai multe cazuri fiind în Italia şi Ungaria, iar 30 de cetăţeni români au fost implicaţi în accidente, cele mai multe cazuri fiind în Italia (10), Germania (6) şi Bulgaria (5).
În ultimele şase luni, 504 români şi-au pierdut viaţa pe teritoriul altor state, iar 146 au fost accidentaţi sau spitalizaţi.
MAE: Peste 1.600 de români au fost arestaţi în afara graniţelor ţării, în ultimele şase luni
22 mai 2015
(55 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Atenţie şoferi. Ce se întâmplă cu numerele provizorii
(19 noiembrie 2020)
1004 vizualizări
Bărbat reţinut după ce a înjunghiat de trei ori în spate un vecin, în urma unui scandal
(14 octombrie 2019)
92 vizualizări
8 noi cazuri de coronavirus confirmate în Bucureşti. Bilanţul infecţiilor cu COVID-19 ajunge la 25
(10 martie 2020)
121 vizualizări
Iohannis a promulgat LEGEA ANTIFUMAT
(29 ianuarie 2016)
384 vizualizări
De ce sunt atât de multe zboruri întârziate pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti
(21 iunie 2022)
175 vizualizări
Cum poţi să scapi de armată, în cazul în care eşti chemat la război
(14 martie 2022)
1138 vizualizări
Valeriu Gheorghiţă: La Craiova vom demara un program-pilot, între 10-17 mai, pentru ca în toate centrele să vaccinăm oameni fără programare pe platformă, doar prin prezentare directă, 24 de ore din 24.
(28 aprilie 2021)
75 vizualizări
Asociaţiile magistraţilor despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codului penal
(19 ianuarie 2017)
567 vizualizări
Ford opreşte temporar producţia la Craiova
(30 august 2013 - Alex POLICALĂ)
92 vizualizări
Tătaru: Mâine vom semna un ordin de ministru în care tot pacientul asimptomatic sau simptomatic uşor va beneficia de o internare de 10 zile
(23 iunie 2020)
589 vizualizări
Cererea de pensionare a lui Augustin Lazăr a fost aprobată
(18 aprilie 2019)
50 vizualizări
Primarul s-a făcut de râs, dar zice că aşa a vrut el!
(9 iulie 2013)
138 vizualizări
Nu ai rovinietă? Rămâi fără certificat de înmatriculare!
(12 iulie 2013 - Cristina IANCU)
160 vizualizări
Amenzi pentru Colegiul Andrei Şaguna, Colegiul Doctor Ioan Meşotă şi Colegiul Grigore Moisil, toate din Braşov, de la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: Este discriminatorie eliminarea din şcoală a elevilor cu medii sub 7 sau 8
(7 mai 2020)
285 vizualizări
România, exclusă de la Eurovision din cauza datoriilor TVR
(22 aprilie 2016)
92 vizualizări
Alina Bica a fost dată în urmărire internaţională
(28 noiembrie 2019)
86 vizualizări
Familia regală a României vizitează Republica Moldova
(8 octombrie 2013)
250 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























