Plenul Curţii Constituţionale a stabilit că două prevederi legale referitoare la mandatul membrilor Consiliului de mediere sunt neconstituţionale pentru că încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.
Judecătorii constituţionali au decis că norma de drept care stabileşte că dispoziţiile articolului 17 alineatul (4) şi ale articolului 18 alineatul (1) din Legea nr.192/2006 se aplică şi mandatelor în exerciţiu la data intrării în vigoare a acestei legi încalcă Constituţia.
Potrivit primului text de lege, "mandatul membrilor Consiliului de mediere este de patru ani", în timp ce al doilea prevede: "Consiliul de mediere va alege un preşedinte şi un vicepreşedinte şi va desemna dintre membrii săi o comisie cu activitate permanentă, care pregăteşte lucrările Consiliului de mediere. Durata mandatului membrilor comisiei este de doi ani".
"Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.III din Legea nr.115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, conform cărora "Dispoziţiile art.17 alin.(4) şi ale art.18 alin.(1) din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se aplică şi mandatelor în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi", sunt neconstituţionale, întrucât încalcă dispoziţiile art.15 alin.(2) din Legea fundamentală care consacră principiul neretroactivităţii legii civile", potrivit deciziei CC.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul unui proces aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.