Un procuror muntenegrean a anunţat că viteza excesivă s-a aflat la originea accidentului din luna iunie în care a fost implicat un autocar românesc. Informaţia a fost publicată de cotidianul muntenegrean Vijesti.În teribilul accident 18 români au murit şi alţi 29 au fost grav răniţi.
Şoferul autocarului, care şi-a pierdut viaţa în accident, "rula cu 80 de kilometri la oră, adică dublu faţă de viteza maximă admisă" pe acea porţiune de drum, a declarat Vojislav Grujic, procurorul însărcinat cu ancheta.
Accidentul autocarului, care transporta turişti români aflaţi în vacanţă, a avut loc la 23 iunie la Grlo, la circa 40 kilometri nord de Podgoriţa. Vehiculul, cu 47 de persoane la bord, a derapat pe un pod la Zdijelo, în apropiere de mănăstirea Moraca, şi s-a prăbuşit în gol 40 de metri, căzând într-o râpă la care accesul era dificil. Accidentul s-a produs pe un drum îngust şi extrem de periculos.
Viteza excesivă, cauza accidentului din Muntenegru
3 august 2013
(86 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Transport agabaritic pe ruta portul Olteniţa- DN1A. Circulaţia, îngreunată până duminică, 4 februarie
(2 februarie 2018)
362 vizualizări
Aproximativ 19 milioane de persoane au trecut frontiera română în lunile de vară, peste cinci milioane prin Aeroportul Henri Coandă
(29 august 2017)
161 vizualizări
Mărmureanu estimează un cutremur de 7 grade în viitorul apropiat
(3 noiembrie 2013)
358 vizualizări
Peste 40.000 de turişti se află pe litoral în minivacanţa de 1 Mai
(1 mai 2017)
56 vizualizări
Caz cutremurător într-o şcoală din Constanţa. Elev înjunghiat de un coleg în pauză
(21 noiembrie 2019)
56 vizualizări
Ucigaşul poliţistului de la Timişoara s-a spânzurat în celulă!
(10 iunie 2019)
248 vizualizări
Măsuri drastice din cauza coronavirusului: Italia ia măsuri fără precedent, punând în carantină zone cu 16 milioane de locuitori. Vor fi interzise chiar şi înmormântările
(8 martie 2020)
180 vizualizări
Condamnat la închisoare pentru că şi-a închiriat garsoniera
(22 septembrie 2017)
297 vizualizări
Guvernul va acorda ajutoare de urgenţă celor afectaţi de inundaţii
(24 iunie 2021)
47 vizualizări
Alertă de coronavirus gradul 0 in Romania ! Pasageri din Italia, aşteptaţi cu mascaţii pe aeroport !
(24 februarie 2020)
1245 vizualizări
Şcolile din România, mai periculoase decât spitalele: câte nu au autorizaţie de securitate la incendiu, oficial
(1 februarie 2021)
132 vizualizări
Inspecţia Muncii: Românii care lucrează în Marea Britanie, nemulţumiţi de program şi că nu găsesc post imediat
(2 octombrie 2015)
176 vizualizări
Un ministru austriac le-a pus gând rău românilor şi copiilor lor
(21 iunie 2015)
181 vizualizări
Cu sau fără uniforme in scoli?
(26 octombrie 2017)
109 vizualizări
O româncă ar fi murit în urma inundaţiilor produse în sudul Spaniei
(5 decembrie 2016)
336 vizualizări
Motivare CCR: DNA nu avea competenţa să facă cercetări penale privind oportunitatea şi legalitatea OUG 13/2017
(10 martie 2017)
285 vizualizări
Se schimbă legea pentru petrecăreţii gălăgioşi
(19 septembrie 2017)
354 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























