Europa face paşi timizi spre revenirea la o viaţă normală. În Austria, Olanda şi Danemarca, luni s-au redeschis şcolile.

 

Iar în unele zone, considerate până de curând adevărate focare de coronavirus, cum ar fi Milano, oamenii se bucură că pot merge din nou la cumpărături şi la restaurant.

 

După şase săptămâni de carantină la nivel naţional, saloanele de înfrumuseţare şi mall-urile s-au redeschis în Austria.

 

Oamenii au fost aşteptaţi în magazine cu reduceri, chiar dacă în perioada cu măsuri stricte proprietarii au înregistrat pierderi uriaşe.

 

În centrele comerciale este obligatorie purtarea unei măşti cu protecţie ridicată, de tip FFP2. Dacă un magazin are sub 20 de metri pătraţi, în interior este acceptat doar un client. Regula se aplică şi în supermarketuri. Iar în saloanele de înfrumuseţare se poate intra numai cu un test negativ pentru COVID.

 

Testarea este la ordinea zilei şi în şcoli. Elevii sunt aşteptaţi din nou în bănci în Viena şi în Austria Inferioară, dar copiii care nu vor să facă un test pentru depistarea infecţiei cu SARS-COV2 rămân acasă şi învăţa de la distanţă.

 

Momentan s-au reluat cursurile la capacitate maximă pentru clasele 1-4. Ceilalţi învaţă prin rotaţie, câte 50 la sută în clase.

 

Şi în Olanda şi în Danemarca, grădiniţele şi şcolile primare închise înainte de Crăciun s-au redeschis. Însă numărul elevilor din bănci este mai mic, iar cursurile sunt mai scurte.

 

Bucurie mare a fost şi pe străzile din Milano. Oraşul a devenit o zonă galbenă în ceea ce priveşte riscul infectării cu SARS-COV2, aşa că multe dintre restricţii au fost ridicate. Piazzetta din faţa catedralei şi cunoscuta arteră cu magazine au fost invadate de oameni, ca înainte de pandemie.

 

Criză economică a sporit presiunea pusă asupra guvernului pentru a permite redeschiderea spaţiilor publice precum restaurante, cafenele, magazine şi muzee.

 

O revenire la normalitate întrevăd şi americanii. Din 20 februarie, în statul New York va fi pusă în scenă o serie de spectacole - pentru a aduce pe linia de plutire industria divertismentului.

 

Programul nu va fi făcut cunoscut cu mult timp înainte. Organizatorii vor astfel să evite o supraaglomerare.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro