O echipă de cercetători de la Universitatea din California de Sud a stabilit ordinea apariţiei şi manifestării simptomelor COVID-19, situaţie care ajută persoanele infectate să se izoleze şi să ceară asistenţă medicală în timp util.
Evoluţia simptomelor de COVID-19, boala care a provocat deja peste 770.000 de decese în lumea întreagă, a făcut obiectul unui studiu special efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea din California de Sud. Rezultatele cercetării au fost publicate în „Frontiers in Public Health'.
Conform studiului, COVID-19 se manifestă iniţial prin tuse şi febră, apoi prin dureri musculare, urmate de greaţă şi eventual diaree.
Cercetătorii au stabilit această ordine după ce au studiat cazurile a 60.000 de pacienţi atinşi de COVID-19, gripă, sindromul respirator al Orientului Mijlociu (MERS-CoV) şi sindromul respirator acut sever (SARS-CoV).
Cunoaşterea ordinii apariţiei simptomelor de COVID-19 este importantă atât pentru prevenirea răspândirii bolii, cât şi pentru tratarea ei, afirmă cercetătorii.
„Ţinând cont de faptul că există acum abordări mai eficiente pentru tratarea COVID-19, detectarea precoce a simptomelor în rândul pacienţilor poate scurta durata spitalizării', subliniază ei, potrivit adevărul.ro.
Peste 21 de milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în întreaga lume până duminică, potrivit Universităţii Johns Hopkins. Numărul deceselor a ajuns la circa 771.000.
Un studiu realizat în Coreea de Sud, pe sute de persoane, relevă faptul că aproape o treime din persoanele infectate cu COVID-19 nu au avut vreun simptom al bolii, deşi ei aveau în organism aceeaşi cantitate de virus ca şi cei care prezentau semne.
Mulţi spun că persoanele asimptomatice nu pot răspândi boala, pentru că nu tuşesc spre exemplu.
Anticorpii produşi de organismul uman, drept răspuns la infecţia cu noul coronavirus, se comportă diferit în cazul pacienţilor asimptomatici, faţă de cei cu simptome specifice COVID-19. Cel puţin, asta arată un studiu publicat într-un jurnal academic, conform cnbc.com.
Oamenii de ştiinţă au efectuat un studiu pe 37 de persoane asimptomatice şi alte 37 cu simptome specifive infectării cu noul coronavirus, din Wanzhou, China.
În cazul a 40% din procentul bolnavilor asimptomatici, anticorpii aproape dispar în doar circa 8 săptămâni. La polul opus, asta se întâmplă la doar 12,9% din pacienţii cu simptome de COVID-19.
A fost stabilită ordinea apariţiei simptomelor COVID-19! Care sunt primele două manifestări care trebuie să te îngrijoreze
21 august 2020
- citeşte totul despre:
- simptome,
- covid,
- coronavirus,
- cercetatori,
- tuse,
- febra
(442 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ţara unde poţi primi o casă gratis de la stat, dacă te muţi acolo
(11 decembrie 2018)
319 vizualizări
Stare de urgenţă în Letonia, timp de trei luni, după ce cazurile de COVID-19 au crescut alarmant/Vaccinarea populaţiei, printre cele mai scăzute niveluri din UE
(12 octombrie 2021)
37 vizualizări
Avertisment: greşelile imense care îţi pot goli contul. Acestea sunt cele mai întâlnite tehnici ale infractorilor
(13 aprilie 2021)
74 vizualizări
Prima ţară din Europa care reintroduce restricţiile. Numărul cazurilor a crescut alarmant
(21 martie 2022)
741 vizualizări
Persoanele care au suferit de forme severe de coronavirus pot avea activitatea cerebrală semnificativ afectată.
(28 octombrie 2020)
233 vizualizări
Ce caută românii pe PornHub?
(15 decembrie 2019)
340 vizualizări
Ploieşti, oraşul lui "Ce bei?"
(21 ianuarie 2020)
1384 vizualizări
Magie sau un simplu truc?! Un tânăr magician din Ploieşti a prezis subiectele la Bacalaureat
(1 iulie 2019)
357 vizualizări
Scădere a valorii companiei Coca Cola, la bursă de patru miliarde de dolari, dupa gestul lui Cristiano Ronaldo de a înlocui sticlele de Coca Cola cu o sticlă de apă plată
(16 iunie 2021)
139 vizualizări
Marea Britanie. Guvernul vrea să acorde câte 500 de lire persoanelor confirmate cu coronavirus pentru a se autoizola.
(22 ianuarie 2021)
217 vizualizări
Slayer va concerta în iulie la Bucureşti
(10 decembrie 2018)
65 vizualizări
Avertisment OMS: Tratamentele prescrise greşit nu fac rău doar pacienţilor
(25 februarie 2018)
78 vizualizări
Atenţionare de călătorie în Grecia. Care sunt riscurile
(25 iunie 2019)
144 vizualizări
Alpinist, salvat după 47 de zile în Himalaya
(27 aprilie 2017)
105 vizualizări
Cascada Niagara
(12 iulie 2013 - Clara ION)
1237 vizualizări
Preţuri reduse în staţiunile balneare: ofertele speciale în perioada 15 septembrie - 15 decembrie
(29 august 2014)
106 vizualizări
Un sud coreean şi-a cumpărat un sat în Franţa
(25 august 2013)
178 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























