Rimelul este esenţial pentru orice trusă de machiaj. Acest produs este nelipsit din geanta oricărei femei. Din păcate, nu toate ştim cum să îl aplicăm corect. Pentru a avea gene cu mai mult volum şi alungite, trebuie să ţinem cont de câţiva paşi foarte importanţi.

În primul rând trebuie să îţi alegi rimelul care ţi se potriveşte: pentru volum, pentru alungire, pentru a avea genele mai groase etc. . Încearcă să foloseşti un rimel de la un brand cunoscut, care să fie profi. Vei sesiza imediat diferenţa.

Cum aplici mascara?

Mişcă peria rimelului în stânga şi în dreapta la baza genelor. Acest pas le va face să pară mai alungite şi voluminoase.

Continuând mişcarea spre vârfuri, roteşte peria pentru a separa genele. Această etapă te poate salva de folosirea pieptenului special de gene.

La final, închide ochii şi plasează peria deasupra genelor, mişcând-o lent spre vârfuri. Astfel vei putea lua excesul de rimel, iar ele vor părea şi mai groase. Dacă nu ai reuşit să iei excesul de rimel sau dacă genele s-au lipit, este recomandat să foloseşti un pieptene special care va rezolva uşor problema.

Un alt truc este folosirea unui primer înainte de aplicarea rimelului, care va separa firele cu uşurinţă.

Make-up artiştii recomanda folosirea rimelului doar pe genele de sus. Dacă doreşti să creezi iluzia unor ochi mai mari însă, poţi aplica produsul şi pe firele de jos. În cazul în care ţi se pare dificilă această mişcare, plasează un şerveţel sub ele cât timp te dai cu rimelul.

Nu este recomandat să mai aplici produs după ce s-a uscat primul strat deoarece acesta se poate aduna şi creea un look inestetic.