Nelson Mandela, simbolul internaţional al luptei împotriva persecutării persoanelor de culoare şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, a încetat din viaţă ieri, la a vârsta de 95 de ani, după o luptă de câteva luni cu o afecţiune la plămâni. Memoria sa este cinstită de lideri politici din toată lumea, iar realizările sale excepţionale sunt prezentate de presa internaţională.

Însă pentru că Mandela a fost mai mult decât un lider politic şi pentru că fiecare aspect al vieţii sale a contribuit la formarea personalităţii sale, vă prezentăm  câteva dintre detaliile mai puţin cunoscute, dar semnificative ale vieţii uneia dintre figurile emblematice ale epocii.

Fiu al unui şef de trib, născut în 1914, Mandela şi-a petrecut copilăria îngrijind o turmă de vaci. A fost căsătorit de trei ori, a avut cinci copii şi 20 de nepoţi, iar pe parcursul vieţii a încercat să împiedice portretizarea sa ca un sfânt.

Semnificaţia numelui

 

La naştere, viitorul lider sud-african a primit numele Rolihlahla Dalibhunga Mandela. În traducere literală Rolihlahla înseamnă „cel care trage de creanga copacului”, iar colocvial – „buclucaşul”. În autobiografia initulată „Lungul drum către libertate”, Mandela a scris că atunci când a început şcoala, prima sa profesoară, doamna Mdingane, i-a dat numele englezesc de Nelson, fără să primească însă o explicaţie clară a alegerii acestuia.

Mâncarea preferată

 

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce îi plăcea să mănânce unui om care după ce a fost privat de alimente proaspete timp de zeci de ani (în închisoare) avea un bucătar personal şi care era invitat la masă de liderii mondiali, cel mai probabil o sa fiţi surprinşti. Potrivit nepoatei sale, Ndileka Mandela, fostului preşedinte cel mai mult îi plăcea să mănânce măruntaie de animale, relatează portalul american abcnews.go.com.

Cum au trecut anii de încarcerare

 

Nelson Mandela a petrecut  27 de ani în închisoare, fiind declarat terorist şi trădător al guvernului apartheid (care impunea segregarea raselor). Mare parte din pedeapsă (1968 - 1982) a executat-o pe Insula Robben, unde a făcut muncă forţată şi unde îi era permis un singur vizitator pe an şi o singură scrisoare (primită sau trimisă) o dată la şase luni. Cu toate astea, cât a fost închis, Mandela a terminat facultatea de drept, a organizat proteste în închisoare şi a ajutat la declanşarea mişcării anti- apartheid.

Laureat al Premiului Nobel

 

În afară de Premiul Nobel pentru Pace, care i-a fost acordat în 1993, Mandela a primit onoruri civile şi recunoaşteri din partea a zeci de ţări, i s-au acordat 60 de titluri onorifice de către universităţi din toată lumea, iar Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a decretat ca 18 iulie să fie „Ziua lui Mandela”.