Lucrarea "Convoi de care la amiază" semnată de pictorul Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la preţul de 50.000 de euro la licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism Românesc a Artmark, potrivit site-ului casei de licitaţii.
Tabloul, estimat la 30.000-50.000 de euro, a aparţinut colecţiei Eric Kessler, fost ambasador al Elveţiei în România.
Printre lucrările cumpărate la sume ridicate la licitaţia Artmark de sâmbătă seară s-au mai numărat: "Peisaj de pe Valea Doftanei" de Grigorescu, la 30.000 de euro, "Tătăroaică" şi "Peisaj la Vălenii de Munte" de Nicolae Tonitza, la 32.500 de euro, respectiv la 22.000 de euro, "Veneţia", "Flori de câmp" şi "Femeie pe malul mării" de Gheorghe Petraşcu la 32.500 de euro, 18.000 de euro, respectiv la 16.000 de euro, "Peisaj din Balcic" de Samuel Mutzner la 14.000 de euro, "Veneţia" de Corneliu Baba şi "Ştrengarul" de Camil Ressu, fiecare la 15.000 de euro.
Următoarea sesiune Artmark, intitulată "România Regală", va avea loc pe 22 octombrie.