Concertul Cargo din Yell Wolf Pub a fost unul special, mai ales datorită faptului că trupa aniversează în acest an 30 de ani de viaţă. 30 de ani cu melodii bune, cu momente şoc în viaţa trupei, cu bucurii, necazuri şi mai ales 30 de ani în care au refuzat să se despartă şi au continuat să facă muzică.

Pub-ul a fost plin, ploieştenii demonstrând, încă o dată, că iubesc muzica bună şi sunt dornici de evenimente la ei în oraş.

Iar Adi Bărar, Florin Barbu, Adrian Igrişan, Tavi Pilan şi Ionuţ Carja au demonstrat că ştiu să ţină publicul „în priză” După două ore şi jumătate de concert, Adi Igrişan, solistul trupei, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Jurnalul Prahovean.

O seară frumoasă. Cum ţi s-a părut? Când aţi fost ultima oară la Ploieşti?

O seară fierbinte, incendiară, minunată. Cred că la Ploieşti nu am mai cântat de doi ani. Şi este prima oară când cântăm într-un pub-ul în oraşul vostru. Concertele mari au o însemnătate, dar la concertele din cluburi este o altă încărcătură. Este mult mai special când publicul este mai aproape de tine. Îi vezi pe fiecare, reuşesc să intre în starea ta. Este minunat.

Cum a fost publicul din seara asta?

Minunat! În afară de faptul că nu ştia la ce să se aştepte, noi lipsind doi ani din oraşul ăsta. A fost minunat. Fiecare zonă a ţării este specială. Fanii noştri sunt extraordinari. Toţi suntem aceeaşi, suntem egali în faţa lui Dzeu. Suntem români, rezonăm cu pământul pe care călcăm.

30 de ani de Cargo. Ce înseamnă pentru tine?

Nici nu ştiu ce să spun. 30 de ani e o viaţă. 30 de ani care au trecut repede, foarte repede, incredibil. Acum ne aşezăm la masă şi dacă stăm trei zile tot nu terminăm de povestit amintirile trupei noastre. Ani frumoşi, minunaţi... Când mă gândesc că au trecut atâţia ani nu îmi vine să cred. E complicat să menţi o familie 30 de ani, darămite să ţii împreună şase oameni, şase familii, şase caractere diferite. A fost crezul nostru Cargo. Am considerat că trupa Cargo este mai presus de orgoliile noastre.

Au existat şi momente de cumpănă în viaţa trupei. Cum le-aţi depăşit? La momentele acelea aţi crezut că trupa va continua să cânte şi să îşi încânte fanii?

Chiar au fost momente de cumpănă. Şi în viaţa personală sunt momente de cumpănă peste care treci greu. Dar treci şi o iei de la capăt. Plecarea lui Kempes a fost chiar un şoc în viaţa noastră. Când o altă entitate pe care tu o ştiai lângă tine alege un alt drum, se dovedeşte a nu fi lângă tine. Constaţi că lucrurile nu sunt în regulă deşi nu au existat niciodată semnale că sunt probleme. Cu două săptămâni înainte de plecare am aflat că ar putea fi nişte probleme. Cu trei zile înainte de concertul din Bucureşti, eram după un concert la Arad, ne-a spus că el nu mai cântă cu noi în Capitală. A trebuit să cânt la Bucureşti, în faţa Casei Poporului, în faţa a 15.000 de oameni, fără prea multe repetiţii înainte. A fost un moment dificil. Aceste sunt momente care te întâresc sau te distrug. Noi am reuşit să trecem mai departe. Greu, dar suntem aici!

Cea mai apreciată piesă Cargo în acest moment este „Ploaia”. Ce înseamnă pentru voi această piesă? Cum a apărut „Ploaia”?

Cred că „Ploaia” este o ciudăţenie. Este o binecuvântare pentru noi. Conceptul românesc a unor oameni este că dacă piesa place vecinului care de obicei ascultă cine ştie ce procărie de muzică înseamnă că este o piesă proastă. Atunci ne-am confruntat cu un anumit val negativ. Pe de altă parte este o piesă sinceră. Surprinzător este că a plăcut şi a trecut barier stilurilor. A plăcut şi oamenii au cerut să o asculte. Interesant este că oamenii au cerut să o asculte şi deşi criticii nu au primit-o prea bine ea chiar a fost un succes.

Veniţi din Banat. Simţiţi o concurenţă a trupelor din Bucureşti?

Noi nu ne considerăm concurenţa nimănui. Poate ei ne percep aşa. Noi am ales calea asta pentru că am considerat că nu trebuie să ne amestecăm în mulţime. În momentul în care trăieşti pe pământ începi să rezonezi cu el, inconştient chiar, te comporţi ca restul de oameni, simţi ca ei. Am preferat să rămânem în Banat chiar dacă am avut de pierdut de multe ori din acest moment. Ne-am spus mereu că mai bine să rămânem acasă, că dacă Dumnezeu a vrut să ne naştem la Arad şi la Timişoara, înseamnă că aşa trebuie să rămână. Nu vrem să semănăm cu o altă trupă. Cargo este Cargo şi atât!

Un mesaj pentru fanii ploieşteni

Le doresc să înveţe să se bucure de ceea ce au, să se gândească mai puţin la ceea ce nu au. Să trăiască decent, pentru că mâncăm cu o singură gură. Obiectele nu ne fac fericiţi, ne hrănesc orgoliile şi atât. Poate trebuie să învăţăm să fim fericiţi, să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ceea ce avem, nu să fim nemulţumiţi pentru ceea ce nu avem. Mă doare când văd atât de mulţi nervi, atâta tensiune. Poate trebuie să învăţăm să ne bucurăm mai tare, să fim fericiţi cu lucruri puţine. Când am momente mai grele, merg să mă întâlnesc cu câţiva prieteni care sunt paraolimpici. Şi atunci când stau de vorbă cu ei, când văd nişte oameni care umblă în cărucioare, începe să mi se facă ruşine. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem şi să ne bucurăm de acest lucru. Pentru că în momentul următor viaţa îţi poate lua totul. Nu sunt eu un etalon ca să dau sfaturi. Sunt la fel de păcătos ca restul, dar încerc să mă bucur de fiecare moment.