În 1950 la 17 iulie au fost arestaţi soţii Ethel si Julius Rosenberg sub acuzaţia de spionaj în favoarea URSS. Au fost învinuiţi că au transmis Moscovei secretele bombei atomice americane. Au sfârşit pe scaunul electric amândoi. A fost unul dintre cele mai mediatizate şi controversate dosare ale războiului rece.

Ethel şi Iulius Rosenberg sunt singurii spioni care au sfârşit pe scaunul electric. În vremuri de pace, de obicei, spionilor, li se dă o pedeapsă grea într-un tribunal. Se face tamtam în presă pentru a induce o anumită stare în populaţie. Apoi, după ce ispăşesc o parte din pedeapsă, sunt schimbaţi cu alţii, capturaţi de tabăra adversă. Nu e greu de găsit clienţi pentru că toată lumea spionează pe toată lumea.

Şi totuşi de ce s-au făcut vinovaţi soţii Rosenberg ? De vânzarea secretelor primei bombe atomice. Făceau parte dintr-o reţea de spionaj controlată de Moscova. În anii 40 au livrat sovieticilor mai multe dosare top-secret despre experienţele americane de la New York şi Los Alamos din cadrul “proiectului Manhattan”. Au fost arestaţi după ce o rudă, David Greenglas, cumnat cu Iulius Rosenberg , frate cu Ethel, şi el membru al reţelei, i-a denunţat la FBI. FBI făcea o anchetă despre scurgerile de informaţii din zona cercetărilor atomice. Ancheta pornise de la descifrarea codurilor folosite de ambasada sovietică. Mesajele transmise Moscovei au arătat existenţa unor cârtiţe. Prima victimă Klaus Fuchs, arestat şi judecat în Anglia. Apoi, mai multe persoane au fost arestate în SUA în cadrul acestei investigaţii. Era clar că Moscova înfiltrase agenţi la Los Alamos, unde se realiza prima bomba atomică, dar şi în alte locuri unde cercetătorii lucrau la o altă bombă, cea cu hidrogen.

Cei doi Rosenberg au fost anchetaţi, găsiţi vinovaţi de spionaj şi deferiţi justiţiei. Procesul a avut o largă expunere mediatică. Era vârful războiului rece, SUA şi URSS se găseau într-un conflict armat în Coreea. Opinia publică americană era cuprinsă de îngrijorare şi chiar de panică. Sursa principală a acestei stari de spirit, era faptul că URSS făcuse primele teste nucleare reuşite în 1949. SUA priveau monopolul atomic ca principalul lor factor de siguranţă. Pierzând monopolul armei atomice a apărut ameninţarea. Era exact perioada în care senatorul Joe Mc Carthy declanşează vânătoarea de vrăjitoare şi întreţine isteria anticomunistă, o adevărată goană după spioni. Cei suspecţi de activităţi comuniste sau proURSS în anii 30-40 erau puşi pe liste negre, anchetaţi de Comisia pentru Cercatarea Activităţilor Antimericane prezidată de respectivul senator. Cei găsiţi vinovaţi, îşi pierdeau joburile, iar cea mai mare parte dintre ei au făcut închisoare. Multe celebritaţi au avut de a face cu Comisia – scritori, scenarişti, actori, regizori – Bertolt Brecht, Charlie Chaplin, Dashiel Hammet, Lillian Hellman, etc. Aceasta era perioada în care a avut loc procesul celor doi Rosenberg.

Sentinţa în procesul celor doi s-a dat la 5 aprilie 1951. Execuţia a avut loc doi mai târziu, în 1953 pe 19 iunie, la închisoarea Sing Sing din NY. În cei doi ani dintre sentinţă şi execuţie a avut loc o mişcare în SUA, dar mai ales în Europa, pentru eliberarea celor doi, consideraţi victime ale sistemului şi chiar nevinovaţi. S-au organizat nemumărate demonstraţii, s-au înaintat petiţii. Avocaţii au cerut recurs, s-au făcut apeluri nenumărate pentru a casa sentinţa ori a amâna execuţia. Preşedintele american a refuzat graţierea.

Opinia publică a fost mobilizată. URSS a profitat din plin aruncând anatema asupra sistemului juridic american. Era o probă de cinism totuşi. Dovezile aduse la proces în privinţa vinovaţiei lui Iulius Rosenberg au fost de necontestat. A fost spion sovietic, a trădat secrele bombei atomice, a controlat o reţea de spioni sovietici. În ceea ce priveşte rolul soţiei, Ethel Rosenberg în întreaga afacere, lucrurile sunt mai puţin clare. Ce s-a putut proba cert este că a fost la curent cu activităţile soţului ei, ştia că e un spion sovietic. A fost aşadar complice, cel puţin. La proces ca şi în anchetă soţii Rosenberg nu şi-au recunoscut niciodată vinovăţia.

Cei doi au fost din tinereţe simpatizanţi comunişti. În timpul războiului, URSS şi SUA au făcut parte din aceeaşi alianţă militară. Ideea lor a fost să anuleze monopolul SUA asupra bombei tomcie, care crease un dezechilibru între cele două puteri, şi era o ameninţare la adresa patriei comunismului, URSS. Trebuia restabilit echilibrul. Aşadar URSS trebuia să beneficieze de bomba atomică. De la acest raţionament pâna la spionaj în favoarea Moscovei nu a fost decât un pas, chiar dacă acest pas a însemnat trădare.

Au sfârşit pe scaunul electric. Foarte mulţi au considerat pedeapsa mult prea mare şi chiar nedreaptă. Unii au acuzat procesul de antisemitism, cei doi fiind evrei. Teză greu de susţinut, devreme ce judecătorul Kaufman, era tot evreu. Acuzaţia ţinea să acopere valul de antisemitism din ultimii ani ai vieţii lui Stalin, ( mort în 5 martie 1953). Caracterul sentinţei reflectă mai curând îngrijorarea SUA pentru pierderea monopolului atomic.