Cornul şi laptele vor ajunge iar la copii, chiar dacă mulţi dintre ei învaţă de acasă.
A fost schimbată legislaţia, iar părinţii vor putea să ridice aceste produse de la şcoală. Dacă le refuză, vor fi donate către spitale sau centre sociale. Sunt însă judeţe în care acest program nu poate să înceapă în lipsa unor contracte cu furnizorii.
De la grădiniţă până în clasa a opta, sunt în jur de două milioane de copii şi adolescenţi. Cum pentru mulţi însă şcoala încă se derulează în mediul online, Guvernul a adoptat o hotărâre prin care produsele din programul „Laptele şi cornul” să poată să ajungă şi la ei.
Stelian Ion, secretar de stat Ministerul Educaţiei: „Putem înlocui produsele lactate şi cele de panificaţie cu altele, care să poată avea un termen de valabilitate mai mare.”
Astfel, în loc de corn, copiii pot primi biscuiţi şi lapte UHT, care are un termen de valabilitate de şase luni. Produsele se pot ridica de la şcoală, de către părinţi sau de reprezentanţii legali.De exemplu, la o şcoală din centrul Capitalei, în jur de jumătate dintre elevi, adică 300, învaţă de acasă.
Şcoala are spaţii de depozitare suficiente, dar profesorii nu cred că părinţii se vor înghesui să ridice alimentele. Programul „Laptele şi cornul” a fost suspendat în martie, odată cu decretarea stării de urgenţă.Programul se bucură sau nu de succes în funcţie de zonă. Pentru copiii de la ţară sau din mediile defavorizate, laptele şi cornul reprezintă, de multe ori, singura masă zilnică.
Pe de altă parte, sunt judeţe care nu mai au contracte în derulare, ceea ce înseamnă că trebuie organizate noi licitaţii, un proces care poate dura. Banii pentru acest program vin prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar autorităţile locale se ocupă de achiziţii şi de distribuţie.În 2020, României i-au fost alocate pentru acest program 17 milioane de euro.
La începutul pandemiei, din cauza suspendării cursurilor, producătorii au rămas cu porţiile pe stoc, iar şcolile cu laptele şi cornurile în depozite. Acum, hotărârea de guvern stabileşte şi ce se va întâmpla cu produsele care nu vor fi ridicate de părinţi sau care rămân în cazul suspendării cursurilor: vor putea fi donate către spitale, organizaţii umanitare sau centre de asistenţă socială.
Cornul şi laptele vor putea fi luate de părinţi de la şcoală. Ce se întâmplă cu produsele dacă le refuză
27 februarie 2021
(428 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cum să cumperi perele?
(1 octombrie 2013)
1229 vizualizări
Salata Caesar
(30 octombrie 2013)
147 vizualizări
Piept de pui cu smântână şi ciuperci
(21 octombrie 2013)
433 vizualizări
10 lucruri interesante despre ouă
(23 octombrie 2016)
375 vizualizări
Vinurile nobile, soluţia viticultorilor argentinieni pentru a face faţă concurenţei
(17 mai 2015)
221 vizualizări
Date inedite despre lapte
(27 septembrie 2013)
208 vizualizări
Frigărui asortate
(24 octombrie 2013)
126 vizualizări
Alimentele banale care devin toxice in cateva minute. Greseala pe care o fac multe gospodine
(10 noiembrie 2020)
163 vizualizări
Meniul zilei la Yell Wolf Pub. Reţeta ciorbei de fasole cu bacon
(19 noiembrie 2014)
205 vizualizări
Sarea în exces duce la apariţia cancerului gastric
(17 iulie 2013 - Clara ION)
184 vizualizări
Ciocolata nu îngraşă!
(16 noiembrie 2013)
226 vizualizări
Propolisul, cel mai puternic medicament din natură
(26 aprilie 2014)
271 vizualizări
Plăcintă turcească cu feta şi verdeaţă- borek
(18 iulie 2013 - Clara ION)
1493 vizualizări
Cafea vs ceai verde
(17 iulie 2013 - Clara ION)
506 vizualizări
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci migdale în fiecare zi
(4 ianuarie 2020)
375 vizualizări
România, campioană la banii aruncaţi pe mâncare. Cât sparg românii
(6 decembrie 2018)
108 vizualizări
Beneficiile somonului
(5 iulie 2013 - Clara ION)
716 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























