Lume multă pe stadionul municipal din Alexandria. Sosirea echipei Petrolul a dat semnul revenirii pe arena unde la o partidă normală nu se strâng mai mult de 100 de spectatori. Şi de unde gazdele erau hotărâte să “pună osul” la o victorie şi să depăşească pe turnantă mult mai galonata adversară, după primul mitan s-a stins lumina în tot Teleormanul în care se pare că nu se anunţase eclipsa parţială de puncte.

Pe un stadion apt să găzduiască cel mult partide de liga a patra, cu iz de comunism prăfuit de la dezafectarea fostelor unităţi emblematice ale industrializării socialiste şi tapetat cu coji de seminţe nemăturate din turul campionatului precedent, echipa locală a părut mult mai apăsată de acest meci decât a fost pe Ilie Oană, unde egalul a fost energizant pentru ei, dându-le aripi. “Acasă” nu a mai fost acasă pentru FCM, iar Petrolul a zburdat pe teren spre bucuria suporterilor petrolişti şi incântarea localnicilor care, la sfărşitul meciului, au aplaudat cu sportivitate combatanţii şi au recunoscut cu fair play superioritatea găzarilor. Da, la Alexandria, Petrolul a fost aplaudat!

In tribuna stadionului am cunoscut un personaj extrem de volubil şi dornic să ne explice cum la Alexandria ar fi trebuit să fie mirajul fotbalului, dar s-a sfârşit printr-o mediocritate exemplară. Cu o bonomie nativa, Florea Voicilă a jucat rolul gazdei politicoase şi ne-a povestit istoria fotbalului local, între Unirea şi Rulmentul, medaliate cu bronz în liga B în anii ‘80 şi dezastrul actual, cu o revenire în liga C după anii trăiţi prin sărăcia fotbalului judeţean din Teleorman.

Voicilă este un personaj emblematic al fotbalului din Alexandria. I se spunea "Bombardierul". Convocat la naţională din Divizia B, dădea atât de tare în minge încât au fost câteva meciuri în care mingea a rupt pur şi simplu plasa! Insă, datorită jocurilor care se făceau şi la acel moment, nu a avut loc în liga 1, trăind gloria celor patru selecţii la naţională, direct din eşalonul inferior. Ţinut legat de glie în Teleorman, să aducă lumea la meciuri, Voicilă a dezvăluit în ziarele vremii povestea lui: “ "Pur şi simplu nu m-au lăsat cei din conducerea judeţului să plec, indiferent câţi bani s-au oferit pe mine. Şi s-au oferit, credeţi-mă! Gândiţi-vă că a venit după mine jumătate din Divizia A. Corvinul, Bihorul lui Romică Paşcu, Târgovişte (conducătorul lor, Titi Ionescu, a venit de vreo trei ori cu sacoşele de bani la Alexandria!), nu mai zic de Steaua şi Dinamo. Nelu Nunweiller a bătut de câteva ori drumul până la Alexandria după mine, dar degeaba! Ion Alecsandrescu, la fel, a vrut să mă ia la Steaua. Când ajungeau însă la conducerea judeţului, gata! Prim-secretar era Teodor Roman, dar în spatele tuturor era generalul Marin Dragnea, teleormănean şi el, care era şeful CNEFS-ului pe vremea aia, adică şeful sportului românesc. Toţi se temeau de el, iar dacă ăla spunea «nu-i daţi drumul lui Voicilă», nu-mi dădeau drumul.” “Suporterii m-au iubit enorm. Dar şi eu i-am respectat pe ei întotdeauna. Vorbeam cu ei, mergeam la o terasă, discutam despre meci, era un feeling extraordinar între mine şi ei. După meciuri, plecam acasă cu un alai de câteva sute de oameni după mine! Eu intram în casă, dar ei mai stăteau vreo oră afară, sub balcon. Trebuia să ies de două-trei ori să le fac cu mâna. «Voicilă, vrem un gol / Că e criză de petrol!», parcă-i aud şi acum, în vremea când benzina se dădea pe tichete” declara Voicila in Prosport.

Poveşti de viaţă, cu iz de trecut, dar şi de prezent. Iar el, Florea Voicilă, simbolul fotbalului teleormanean, lă sfârşitul meciului a apaludat cu frenezie găzarii şi ne-a urat succes în drumul nostru, lăudând echipa şi galeria lupilor, prezentă în număr mare la meci. Aşa, din suflet, ca unul care ştie ce înseamnă tradiţia şi fotbalul pe pâine .