S-a întâmplat pe 29 octombrie
2004 - A fost inaugurat Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Bucureşti, amplasat în Palatul Parlamentului.
2004 - A fost semnată, la Roma, Constituţia Europeană. Pentru a intra în vigoare, în 2007, documentul trebuie ratificat de statele membre prin referendum sau pe cale parlamentară.
2003 - A murit celebrul tenor italian Franco Corelli, unul dintre cei mai talentaţi cântăreţi de operă. A cântat alături de toate numele mari ale genului: Maria Callas, Giulietta Simionato, Giuseppe Taddei, Tenata Scotto, Nicolae Herlea etc (n.08.04.1921).
2003 - S–a desfăşurat, la Bucureşti, primul Festival al Filmului Românesc (Gala Filmului Românesc). La cinematografele Patria, Union şi Eforie s–a putut viziona în fiecare zi un film românesc (29.10 – 2.11).
2003 - A murit profesorul universitar Virgil Petrovici, personalitate deosebit de apreciată în lumea teatrului şi a filmului românesc, cercetător, teoretician şi practician în domeniul artelor spectacolului; a lucrat la TVR („Machbeth cu măşti”) (n.1935).
1991 - Grupul japonez Toshiba a cumpărat pentru un miliard de dolari 12,5% din capitalul concernului Time Warner Entertainment, în care erau incluse şi activităţile cinematografice Warner.
1975 - A murit Tiberiu Popoviciu, matematician, membru al Academiei Române. A organizat Institutul de calcul numeric din Cluj, de numele lui legîndu-se şi începuturile şcolii clujene de analiză matematică (n.16.02.1906).
1973 - S-a născut pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck. A realizat peisaje panoramice, compoziţii decorative cu figuri, picturi murale, dintre care cea mai importantă este „Istoria negoţului românesc", situată în aula Academiei de Studii Economice din Bucureşti (n.14.03.1879).
1971 - S–a născut actriţa americană Winona Ryder („Vârsta inocenţei” – Globul de Aur, 1993, „Dracula”).
1965 - S–a născut cântăreaţa Mona Roşoga.
1961 - S-a născut Randy Jackson, vocalist american (Jackson 5).
1954 - S-a născut Stephen Luscombe, clăpar, vocalist şi compozitor britanic (Blancmange).
1952 - S-a născut Arnell Carmichael, clăpar şi vocalist american (Raydio).
1951 - S-a născut David Paton, vocalist, basist şi compozitor britanic (Pilot, Camel).
1949 - S–a născut informaticianul român stabilit în Olanda, Adrian Rezuş. Numele său se leagă de calculul Lambda, reprezentând o referinţă a informaticii mondiale.
1947 - S–a născut pictorul Alexandru Chira (1993 – Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiştilor Plastici din România, 1994 – Premiul Centrului Soros pentru Artă Contemporană, 1996 – Premiul Academiei Române).
1947 - S–a născut actorul american Richard Dreyfuss (“American Graffiti”, “Fălci”, “Adio, dar rămân cu tine” – Oscar, 1977).
1946 - S-a născut Peter Green (Greenbaum), chitarist, vocalist şi compozitor britanic (John Mayall's Bluesbreakers, Fleetwood Mac).
1944 - S-a născut Denny Laine (Brian Arthur Hines), chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Moody Blues, Wings).
1942 - S-a născut Ray Steinberg, vocalist american (Reflections).
1942 - S–a născut sculptorul Doru Covrig („Omul este măsura”).
1930 - S–a născut prozatorul, publicistul şi scenaristul de film Radu Cosaşu. Este autorul a 3000 de articole publicate în reviste literare din ţară şi străinătate, precum şi a 15 cărţi de proză, dintre care menţionăm: „Logica”, „Poveşti pentru a–mi îmblânzi iubita”, „August pe un bloc de gheaţă”.
1930 - S-a născut Omara Portuondo, cântăreaţă cubaneză supranumită „logodnica feelin-ului” sau „Edith Piaf a Cubei” („Flor de amor”).
1929 - S–a născut Evgheni Primakov, ministru de externe al Rusiei.
1923 - Postul de radio Berliner Funkstunde a transmis pentru prima dată un concert radiodifuzat, care s–a bucurat de o primire favorabilă din partea tuturor păturilor populaţiei şi a marcat primii paşi ai mass–media. Posibilităţi tehnice erau de mai multă vreme, dar interdicţia aplicată în Germania, după încheierea războiului, persoanelor particulare de a deţine receptoare radio făcea imposibilă utilizarea telefonului fără fir pe scară largă.
1922 - Instaurarea dictaturii fasciste în Italia. La 13.01.1923, regele îl însărcinează pe Benito Mussolini cu formarea guvernului şi are loc crearea Marelui Consiliu Fascist.
1922 - S–a născut Aleksandr Zinoviev, scriitor, filosof, analist, autor al lucrărilor „Casa galbenă”, „Homo sovieticus”, „Perestroicka şi contraperestroika” etc. Exilat în 1978, el şi–a recăpătat cetăţenia rusă.
1918 - S-a născut Ştefan Baciu, poet, ziarist, eseist, critic de artă din diaspora (m.07.01.1993).
1911 - A murit publicistul şi editorul american Joseph Pulitzer, fondatorul Premiului Pulitzer, care din 1917, se acordă anual pentru realizări remarcabile în jurnalism, literatură şi muzică (n.10.04.1847).
1882 - S-a născut scriitorul francez Jean Giraudoux (m.31.01.1944).
1880 - S–a născut Jean Alexandru Steriadi, pictor şi grafician, membru titular onorific al Academiei Române (m.23.11.1956).
1875 - S–a născut Marie Alexandra Victoria de Edinburg, soţia regelui Ferdinand I al Romaniei (1914–1927) („Povestea vieţii mele”) (m.1938).
1783 - A murit Jean Le Rond d`Alembert, matematician, filosof si scriitor francez, coautor si editor al faimoasei „Enciclopedii franceze”, alaturi de Diderot (n.17.11.1717).

Ingrediente La borşul pescaresc nu se folosesc decât câteva legume: cartofi, ceapă,

Cele mai populare jocuri de cazinou online sunt în continuare cele ca la aparate
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!









-
Brebu- un castel necunoscut!
Publicat la data de 17 februarie 2025
-
O grădină zoologică inedită
Publicat la data de 17 februarie 2025
-
Valentine s Day, o sărbătoare modernă a iubirii cu o istorie tot mai populară la români
Publicat la data de 14 februarie 2025
-
Cum influenţează tehnologia deciziile noastre financiare?
Publicat la data de 17 februarie 2025