S-a întâmplat pe 24 octombrie

2001 - A murit editorul francez Guy Schoeller, „părintele” formatului Livre de Poche (n.1915).
2000 - A murit cântăreaţa americană de jazz Jeanne Lee (Margaret Davis) (n.1939).
1999 - La Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, a avut loc primul transplant de inimă din România, după 31 de ani de la premiera profesorului Christian Bernard, care a reuşit acest lucru într–un spital din Africa de Sud, în 1968. Intervenţia a început la 20,30 şi a durat 4 ore. Echipa de medici a fost condusă de dr. Şerban Brădişteanu.
1997 - Prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului României a fost înfiinţat Oficiul Naţional al Cinematografiei (ONC) şi Fondul Cinematografic Naţional. Obiective: finanţarea producţiei naţionale din fonduri publice şi provenind din taxe pe audiovizual, stimularea creaţiei şi modernizarea reţelei de cinematografe, privatizarea sălilor de cinema, integrarea României în programele cinematografice europene. Primul preşedinte ONC: Radu Gabrea. Aprobată de Parlamentul României la 17 decembrie 1998, ordonanţa va deveni cea dintâi lege a cinematografiei de după 1989.
1996 - A intrat în vigoare Convenţia cu privire la siguranţa centralelor nucleare (semnată la 20.09.1994 la cea de–a 38–a Conferinţă Generală a AIEA de la Viena).
1983 - A murit Elie Carafoli, inginer român, membru al Academiei Române; a proiectat împreună cu francezul L. Virmoux primul avion de vânătoare românesc, construit în 1930, de Industria Aeronautică Română – Braşov; a publicat “Tratat de aerodinamică”, considerat o operă clasică în domeniu) (n.15.09.1901).
1972 - S–a născut jucătoarea de tenis Ruxandra Dragomir.
1969 - S–a născut actriţa mexicană Adela Noriega (seriale tv: “Guadalupe”, “Dreptul la iubire”, “Maria Isabel”).
1960 - La Baikonur a avut loc cea mai mare catastrofă din istoria construcţiei mondiale de rachete, cînd în urma exploziei unei rachete militare sovietice (R – 16) au murit aproximativ 100 de oameni.
1958 - S–a născut Magda Catone, actriţă la Teatrul de Comedie (Filme: “De ce trag clopotele, Mitică?”, “E pericoloso sporgersi”).
1958 - S-a născut Alan Jackman, baterist britanic (Outfield).
1956 - Cu acordul Kremlinului, Imre Nagy a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri.
1950 - S-a născut Dale Griffin, baterist britanic (Mott The Hoople).
1949 - A fost pusă piatra de temelie a clădirii sediului Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.
1948 - S-a născut Barry Ryan, cântăreţ britanic.
1948 - S-a născut Paul Ryan, compozitor britanic.
1946 - S-a născut Rob van Leeuwen, chitarist olandez (Shocking Blue).
1946 - S-a născut Jerry Edmonton, baterist canadian (Steppenwolf).
1946 - S-a născut Edgar Broughton, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Edgar Broughton Band).
1946 - S–a născut actriţa şi interpreta de muzică uşoară Anda Călugăreanu, foarte cunoscută pentru activitatea sa la televiziune (filme: “Bietul Ioanide”, “O zi la Bucureşti”) (m.15.08.1992).
1945 - S–a născut prozatoarea şi ziarista Tia Şerbănescu (pseudonim pentru Ecaterina Teodorescu), senior editor la cotidianul “Curentul” (rubrica zilnică „Bref”) (Premiul pentru jurnalism „Flacăra”, Premiul „Pamfil Şeicaru”) („Balada celor rău iubiţi”, „Muntele de pietate”, „Cumpărătorii”, Femeia din fotografie”).
1944 - S-a născut Ted Templeman vocalist, trompetist şi baterist american (Harpers Bazaar).
1943 - S–a născut, la Târgovişte, Theodor Stolojan, fost prim–ministru al României, expert al Băncii Mondiale.
1937 - S-a născut Santo Farina, steel chitarist american.
1936 - S-a născut Bill Wyman, basist britanic (Rolling Stones).
1936 - S–a născut Ludovic Bardocz, grafician.
1933 - S–a născut actriţa Draga Olteanu–Matei, apreciată interpretă de comedie pe scenă (Teatrul Naţional, Bucureşti), în film (“Cucoana Chiriţa”, “Buletin de Bucureşti”, „Pistruiatul”, „Ilustrate cu flori de câmp”), şi la televiziune.
1929 - S–a născut Ileana Balotă, artist decorator.
1927 - S-a născut Gilbert Bécaud, cântăreţ şi compozitor francez, unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi francezi, supranumit „Domnul 100 000 de volţi” (m.18.12.2001).
1923 - S–a născut sculptorul Gheorghe Aldea–Sarai.
1921 - S–a născut poeta Veronica Porumbacu (m.1977).
1920 - A fost înfiinţată Societatea Compozitorilor Români, de către Constantin Brăiloiu, Mihail Jora şi alţi compozitori de valoare ai timpului. George Enescu a fost invitat să accepte titlul de preşedinte de onoare. De atunci acest organism s–a dezvoltat, pentru ca în anul 1949 să devină Uniune a Compozitorilor şi Muzicologilor.
1908 - S–a născut geofizicianul canadian J. Tuzo Wilson care a stabilit structura continentelor (m.15.04.1993).
1894 - A murit pictorul Gheorghe Tăttărescu (n.1820).
1648 - Semnarea păcii din Westfalia, care a pus capăt Războiului de 30 de ani (1618–1648).
Cea mai veche branza din lume, descoperita langa mumii
Oamenii de stiinta germani au descoperit cea mai veche branza din lume. E
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...















