S-a întâmplat pe 22 noiembrie
2005 - Pentru prima dată în istoria Germaniei funcţia de cancelar al Camerei Deputaţilor este deţinută de o femeie, Angela Merkel, om politic conservator.
2002 - Romfilatelia a lansat prima serie de mărci poştale tematice cu holograma dedicată aderării României la NATO. Emisiunea de mărci poştale „România invitată la NATO – Praga 21 Noiembrie 2002” reprezintă o premieră în activitatea de editare a poştei Române, fiind primul timbru cu hologramă din ţara noastră.
1999 - Lansarea, în România, a companiei “MindShare” – cea mai mare companie de media din lume.
1980 - A murit actriţa americană Mae West („Lady Lou”, „Nu sunt un înger”) (n.17.08.1892).
1972 - A murit Horia Hulubei, fizician, unul din fondatorii învăţământului superior românesc în domeniul fizicii atomice şi nucleare, membru al Academiei Române (n.15.11.1896).
1967 - S–a născut tenisman–ul german Boris Becker.
1963 - Asasinarea lui John F. Kennedy, cel de–al 35–lea preşedinte american (1961–1963 ), în timpul vizitei sale la Dalles (Texas); vicepreşedintele Lyndon B. Johnson devine preşedinte (n.29.05.1917).
1963 - A murit Aldous Huxley, scriitor marcant al literaturii britanice contemporane, stabilit, în 1937, în SUA; a inovat formula romanului prin introducerea tehnicii contrapunctice (romanele “Punct contrapunct”, ”Galben de crom”, “Neînfricata lume nouă”) (n.26.07.1894).
1958 - S–a născut Elena Simionescu, grafician, membră UAPR.
1952 - A murit Benedetto Croce, filosof, istoric şi politician italian (n.25.02.1866).
1950 - S-a născut Little Steven (Van Zandt), chitarist, vocalist şi compozitor american (Bruce Springsteen Band).
1950 - S-a născut Tina Weymouth, basistă, clăpară, vocalistă şi compozitoare americană (Talking Heads, Tom Tom Club).
1949 - S-a născut Will Danford, basist şi vocalist sud-african (Proudfoot).
1948 - S-a născut Dennis Larden, chitarist şi vocalist american (duo Every Mother's Son).
1946 - S-a născut Aston Barrett, basist jamaican (Upsetters, Wailers).
1942 - S-a născut Jamie Troy, vocalist american (Classics).
1942 - S-a născut Steve Caldwell, vocalist american (Orlons).
1941 - S-a născut Ron McClure, basist american (Blood, Sweat & Tears).
1939 - A murit actriţa Agatha Bârsescu; a fost prima actriţă româncă prezentă pe scenele teatrelor din Viena, apoi şi din America (roluri în piesele: “Medeea”, “Antigona” de Sofocle, “Maria Stuart” de Schiller) (n.09.09.1861).
1931 - A fost deschis, pentru public, Muzeul de Istorie a Bucureştiului, în fosta Casă Moruzi din Calea Victoriei, nr. 117; după o perioadă de peregrinări prin diferite sedii, din anul 1959, colecţiile muzeului sunt adăpostite în incinta Palatului Şuţu, iar din anul 1999, muzeul poartă denumirea de Muzeul Municipiului Bucureşti.
1930 - S–a născut actorul de teatru şi film Ion Marinescu. Din filmografie: „Gioconda fără surâs”, 1967, regia Malvina Urşianu, „Craii de Curtea Veche”, 1995, regia Mircea Veroiu (m.septembrie 1998).
1928 - A fost semnată, la Geneva, convenţia referitoare la expoziţiile internaţionale (erau stabilite principiile de clasificare, organizare şi funcţionare a acestor expoziţii); printre ţările semnatare se afla şi România.
1924 - S–a născut actriţa americană Geraldine Page (filmele “Vară şi fum”, “Dulcea pasăre a tinereţii”).
1923 - S–a născut regizorul american Arthur Hiller; a realizat, în 1970, după un best–seller de Eric Segal, filmul „Love Story” ce s–a bucurat de un mare succes de public.
1916 - A murit scriitorul american Jack London ("Colţ Alb", "Călcîiul de fier", "Martin Eden") (n.12.01.1876).
1901 - A murit Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator, dramaturg (n.15.02.1834).
1877 - S-a născut poetul revoluţionar ungur Ady Endre (m.27.01.1919).
1869 - S-a născut André Gide, romancier, dramaturg, critic literar şi memorialist francez. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatura în anul 1947 ("Pivniţele Vaticanului", "Falsificatorii de bani") (m.19.02.1951).

Ingrediente La borşul pescaresc nu se folosesc decât câteva legume: cartofi, ceapă,

Cele mai populare jocuri de cazinou online sunt în continuare cele ca la aparate
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!









-
Brebu- un castel necunoscut!
Publicat la data de 17 februarie 2025
-
O grădină zoologică inedită
Publicat la data de 17 februarie 2025
-
Valentine s Day, o sărbătoare modernă a iubirii cu o istorie tot mai populară la români
Publicat la data de 14 februarie 2025
-
Cum influenţează tehnologia deciziile noastre financiare?
Publicat la data de 17 februarie 2025