În România se construiesc unele dintre cele mai scumpe şosele din Europa, dar nici calea ferată nu se repară ieftin. Două miliarde de euro se aşteaptă şefii de la CFR să coste lucrările la 140 de kilometri de şină din judeţele Arad şi Hunedoara, adică 16 milioane de euro pe kilometru, de opt ori peste standardul de cost şi de peste două ori scump ca în Polonia. Banii vin de la Uniunea Europeană, însă şi statul trebuie să participe la finanţare.

Pe 81 de kilometri de cale ferată din judeţul Arad trenurile vor atinge şi 160 de kilometri la oră. În prezent, „pe porţiunea de la Radna şi până la Ilia se poate merge cu suta”, spune un mecanic de tren.

Linia de cale ferată n-a mai fost reparată de aproape 30 de ani.

În judeţul Hunedoara, repararea a 60 de kilometri de şină ne-ar putea costa 1,2 miliarde de euro, adică 20 de milioane de euro pe kilometru.

Standardul de cost aprobat în urmă cu câţiva ani vorbea însă de alte investiţii, mai exact de 2,6 milioane de euro pe kilometru. În acest preţ nu sunt incluse însă podurile şi tunelurile, lucrări mult mai costisitoare. Potrivit constructorilor de cale ferată, numai repararea unui pod cu o lungime de un kilometru ar costa 100 de milioane de euro.

„Dacă ai ghinionul să ai două tuneluri pe un segment din ăsta, refacerea lor costă cât repararea căii, pentru că ele sunt nereparate de 70 de ani”, spune George Buruiană, preşedintele ATFER.

Spre comparaţie, pe acelaşi cordor 4 european, polonezii au modernizat 58 kilometri cu 427 milioane de euro, adică au cheltuit în jur de 7,3 milioane de euro pe kilometru. Şefii de la CFR SA nu au explicat de ce în România preţurile sunt chiar şi de trei ori mai mari decât în Polonia.

Cu cele peste două miliarde de euro alocate pentru modernizarea a 140 de kilometri de şină din judeţele Arad şi Hunedoara, CFR SA ar putea repara întreaga infrastructură feroviară, potrivit unui document oficial al Ministerului Transporturilor.