Compania de ecologizare industrială Ecomaster Servicii Ecologice anunţă astăzi că a investit 100.000 de Euro în achiziţionarea unui set de echipamente de ultimă generaţie, pentru monitorizarea emisiilor şi a mirosurilor din zona Ariceştii Rahtivani, Prahova, în sprijinul comunităţii locale.

Echipamentele includ două analizoare de calitate a aerului, cu senzori pentru particule de praf şi pulberi, monoxid de carbon, dioxid de azot şi sulf,  benzen, toluen, xilen, hidrogen sulfurat, amoniac şi compuşi organici volatili, pentru a determina în timp real şi a gestiona cu exactitate orice posibile sesizări privind mirosurile, provenite din comunitatea locală.

Acestea sunt dotate, fiecare, cu: o staţie meteo proprie pentru determinarea temperaturii, direcţiei preponderente a vântului, presiunii atmosferice; un panou fotovoltaic ce asigură independenţa energetică, software de monitorizare şi analiză a valorilor inregistrate, raportare şi cartografiere; olfactometru portabil cu software pentru monitorizarea şi analiza dispersiei mirosurilor.

Pentru a asigura informarea corectă, accesibilă, în timp real, a locuitorilor, toate datele înregistrate de cele două dispozitive de analiză vor fi în permanenţă publice. Reprezentanţii Ecomaster deja solicită formal acordul primăriei Ariceştii Rahtivani pentru afişarea rezultatelor pe panourile electronice existente în Târgşoru Nou şi Stoeneşti. În cazul în care, din motive independente de Ecomaster afişajul nu se va putea realiza pe panourile existente, compania va comunica proactiv, de două ori pe săptămână, rezultatele, la avizierele primăriilor şi, în permanenţă, pe www.ecomaster.ro. Orice amplasare a dispozitivelor de măsurare sau afişaj va fi efectuată exclusiv odată cu primirea autorizaţiilor necesare, de la primăria responsabilă.

Pana la definirea modului de afişare, Ecomaster va informa publicul prin publicarea informaţiilor la avizierele din satele interesate.  

Mai mult decât atât, în spiritul responsabilităţii proactive faţă de locuitorii din regiune, începând din luna februarie 2021 şi până în prezent, Ecomaster derulează o campanie permanentă de evaluare a calităţii aerului, în cele două localităţi menţionate.

Punctele de prelevare a probelor au fost amplasate pe direcţia vântului şi au fost poziţionate cât mai aproape de zona de activitate a companiei. Ecomaster monitorizează permanent prezenţa potenţialilor poluanţi nocivi precum dioxidul de sulf, dioxidul de azot, amoniacul, hidrogenul sulfurat, benzenul sau compuşii organici volatili care, în afara parametrilor normali, ar putea afecta sănătatea populaţiei. Demersul sprijină procesul de combatere a poluării aerului şi de prevenire a oricărui potenţial disconfort.

Determinarile realizate de către laboratorul tert acreditat ISO 17025 Balint Analitika Kft din Ungaria arată că toate valorile inregistrate sunt considerabil sub limitele admisibile impuse de legislaţia în vigoare
 

 

Concentraţia maximă determintată în perioada 16.02-31.08 2021 [µg/m3]

Parametru

Benzen

Dioxid de azot

Dioxid de sulf

Amoniac

Hidrogen sulfurat

Târgşorul Nou

2,87

11,09

3,61

1,3

1,53

Stoieneşti

3,45

11,04

3,26

1,6

1,97

Valoarea Limită Admisibilă conform STAS 12574-87, media zilnică

800

100

125

100

8

Valoarea Limită Admisibilă conform Legea 104/2011, media anuală

5

40

 -

 -

 -

 

Pe întreaga perioadă a monitorizării, de la începutul activităţii Ecomaster în acest punct de lucru şi până în prezent, toate determinările efectuate asupra indicatorilor de mediu - apă subterană, aer şi sol, în conformitate cu cerinţele Autorizaţiei Integrate de Mediu, dar şi suplimentar acestora, s-au situat sub valorile limită prevăzute de legislaţia specifică.

Încă de la înfiinţarea punctului de lucru din Ariceştii Rahtivani, Ecomaster monitorizează anual toţi parametrii de impact, conform cerinţelor impuse de Autorizaţia Integrată de Mediu. Rezultatele analizelor sunt şi au fost mereu conforme, ţinute sub stricta supraveghere a departamentului de mediu Ecomaster şi raportate în permanenţă autorităţilor, la nivel naţional.

Ecomaster derulează, proactiv, toţi paşii necesari şi ia măsurile preventive pentru a se asigura că impactul activităţilor pe care le derulează este minim, permanent sub limitele legale, iar populaţia din proximitatea punctelor de activitate nu are nivelul de confort afectat în niciun mod. Pentru informaţii suplimentare, accesaţi www.ecomaster.ro