Întrucât în Italia trăiesc circa 140.000 de romani, băncile încep să îşi canalizeze vânzările către aceştia, încercând să-i "confişte". În perioada de boom economic, mai multe bănci au curtat românii din străinătate fie direct fie prin intermediul brokerilor de credite. Datele Băncii Naţionale a Italiei arată că străinii stabiliţi în ultimii ani în Italia au solicitat 7% dintre împrumuturile imobiliare şi 15% dintre creditele pentru nevoi personale. Romanii erau înainte de izbucnirea crizei pe primul loc la solicitarea de credite.

Clienţii Sucursalei Italia au la dispoziţie întreagă oferta a Băncii Transilvania: depozite, credite, BT24 Internet Banking şi Mobile Banking, cârduri, transferuri de bani, serviciul SMS Alert, Direct Debit, posibilitatea achitării facturilor pentru furnizorii din România etc. În plus, pentru primii săi clienţi, oferta BT cuprinde, până la finalul lunii martie a.c., trei pachete de produse gratuite.

Detaliile ofertei BT Italia sunt prezentate inclusiv pe siteul băncii, în cadrul unei pagini dedicate.

Banca Italo-Romena a avut şi ea în portofoliu un produs lansat încă de prin 2006.  Creditul, denumit "subvenţie fără frontiere", putea fi accesat, atât de clienţi persoane fizice cât şi de firme nou înfiinţate, pentru finanţarea unor idei de afaceri în România. Banca finanţa până la 75% din proiectul de investiţii. Tot Italo-Romena a început să exploateze nişa muncitorilor romani din Italia oferind iniţial un cont curent pentru transferul de fonduri, iar ulterior un serviciu de transfer rapid de fonduri, disponibil numai între unităţile grupului.

Înainte de criză, alte patru bănci ofereau credite concepute pentru românii care lucrează în străinătate. Astfel, Banca Comercială Română, CEC Bank, Unicredit Tiriac Bank şi Bancpost împrumutau românii care lucrează în străinătate.

Tipurile de credite şi condiţiile de creditare diferă de la o instituţie bancară la alta. Totuşi, ca o regulă generală, cerinţele pentru acordarea de credite erau mai restrictive din cauza gradului mai mare de risc pe care aceşti clienţi îl implică. Pe de-o parte, angajatorul este mai greu de contactat, atunci când se analizează bonitatea clienţilor. Pe de altă parte, dificilă şi costisitoare este şi contactarea debitorului din străinătate de către banca în cazul modificării dobânzilor, al costurilor sau în cazul recuperării creanţelor.