OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, vrea să transforme România în exportator de gaze naturale, iar resursele din Marea Neagră ar putea asigura necesităţile Europei, potrivit directorului general al grupului austriac, Gerhard Roiss, conform publicaţiei Gândul.
Transformarea României într-un exportator de gaze presupune investiţii de miliarde de euro, iar gazele care ar putea fi extrase din Marea Neagră ar putea fi exportate în ţările vecine, unde sunt pieţe în creştere. „Cheia este să facem România independentă de importurile de gaze. Partea bună este că în jurul României sunt pieţe în creştere“, a spus Roiss în cadrul unei conferinţe de presă. Printre ţările unde ar putea fi exportate gaze extrase din Marea Neagră se numără Turcia şi Bulgaria. Turcia are o economie în creştere şi are nevoie de cantităţi semnificative de energie, iar Bulgaria este dependentă aproape integral de importurile de gaze de la Gazprom. La rândul său, responsabilul de activităţile de gaz şi electricitate din OMV, Hans-Peter Floren, a spus că în primul rând gazele din Marea Neagra vor fi destinate consumului României.
OMV Petrom şi compania americană Exxon explorează în comun mai multe perimetre petroliere în Marea Neagră, unde au descoperit la începutul anului un zăcământ evaluat la 42-84 miliarde metri cubi de gaz. Anul viitor cele două companii au în plan să foreze mai multe sonde explorare şi în alte perimetre din Marea Neagră. În opinia lui Floren, cu siguranţă există potenţial de gaze de şist în România, dar întrebarea este dacă poate fi extras în condiţii de eficienţă economică. Roiss a adăugat că în viitor creşterea OMV va veni din exploare, sector în care grupul austriac are investiţii anuale de 700 milioane euro.
De asemenea, grupul va majora în perioada 2014-2016 investiţiile anuale totale de la 2,8 miliarde euro la 3,9 miliarde euro. Roiss a amintit că OMV a investit în rafinăria Petrobrazi 600 milioane euro şi că se apropie de finalizarea modernizării unităţii.
Potrivit reprezentanţilor OMV, producţia de hidrocarburi din România ar putea creşte în 2013, pentru prima dată după mai mulţi ani. Totodată, reprezentanţii OMV au susţinut că rafinăria Arpechim, închisă în 2011, nu poate fi condusă astfel încât să obţină profit şi că nu au existat „oferte serioase“ din partea vreunei companii pentru preluarea unităţii.