Lidl România, companie prezentă pe segmentul de retail, lansează o caravană de joburi care va ajunge în toate oraşele din ţară, acolo unde deţine magazine. Potrivit datelor companiei, începând cu 15 martie până în luna octombrie, anul acesta, „Caravana de joburi Lidl” se va opri în parcările a 88 de magazine ale retailerului din 39 de judeţe.
Punctul de pornire este Capitala, unde ”job bus-ul” va staţiona în parcarea a 14 magazine în zile diferite, pe parcursul lunilor martie şi aprilie. Cei interesaţi de o carieră în acest domeniu îşi pot depune CV-ul în cadrul Caravanei. Mai mult, aceştia pot afla informaţii despre ce înseamnă să lucrezi în cadrul companiei. Printre beneficiile oferite, compania aminteşte: cursuri, programe şi traininguri de dezvoltare profesională şi personală, asigurare medicală gratuită, tichete de masă, vouchere, tichete cadou, abonament la sală etc.
Caravana va porni pe 15 martie de la magazinul Lidl de pe Bulevardul Timişoara din Capitală şi va ajunge la alte 13 magazine din Bucureşti. În aprilie, caravana va fi prezentă în Ilfov şi Prahova. În mai, ”job bus-ul” va vizita judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Bacău, Neamţ, Iaşi şi Botoşani.
Spre finele anului trecut, compania a anunţat că, potrivit noii grile, salariul unui vânzător şi al unui lucrător în depozitele companiei, în România, poate ajunge până la 2.999 de lei brut, cu tichete de masă incluse. Totodată, fiecare angajat al companiei cu normă întreagă câştigă peste 2199 de lei brut, sumă ce include valoarea bonurilor de masă. În plus, compania are un sistem de salarizare în trepte, astfel că în primii trei ani de activitate în companie salariul creşte automat în fiecare an.
„Anul acesta avem disponibile peste 500 de locuri de muncă”, a afirmat Mihaela Anca, Manager al Departamentului de Resurse Umane Lidl România.
”În 2016, an în care am aniversat cinci ani de activitate în România, am atins pragul de 200 de magazine, iar în anul financiar 2015 am depăşit un miliard de euro cifră de afaceri. Anul financiar pentru noi se încheie în februarie, însă rezultatele înregistrate în 2016 ne încurajează să credem că vom menţine acest trend pozitiv în preferinţele consumatorilor din România şi în 2017”, spunea şi Frank Wagner, preşedintele Consiliului de Conducere Lidl România.
Un lanţ de magazine a mărit salariile şi face noi angajări
17 martie 2017
(696 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Exporturile româneşti în China au crescut cu 24% în 2014
(18 octombrie 2014)
76 vizualizări
Tranziţia de la aurul negru la energia verde, la Energy Forum, pe 14 martie
(17 februarie 2024)
102 vizualizări
Cum poate fi aurul exploatat fără cianură
(3 octombrie 2013)
303 vizualizări
Venituri mai mari colectate de ANAF
(4 august 2015)
156 vizualizări
Efectele prăbuşirii preţului petrolului: OMV Petrom face restructurări!
(15 februarie 2016)
188 vizualizări
România, trimisă in judecată de Comisia Europeană pe tema gestiunii colective a drepturilor de autor
(9 decembrie 2017)
92 vizualizări
Bayern Munchen şi-a achitat stadionul cu 16 ani în avans
(21 noiembrie 2014)
422 vizualizări
ANAF: Din ianuarie 2017, declaraţiile fiscale vor fi depuse doar online
(18 august 2016)
582 vizualizări
Preţul petrolului a coborât sub pragul psihologic de 40 de dolari per baril
(26 august 2015)
103 vizualizări
Comisia Europeană a rambursat României 80 milioane de euro
(26 noiembrie 2017)
417 vizualizări
Agenţia pentru administrarea bunurilor sechestrate, înfiinţată până la sfârşitul lunii martie
(12 decembrie 2014)
158 vizualizări
UE intenţionează să finalizeze uniunea pieţelor de capital până în 2019
(28 ianuarie 2015)
59 vizualizări
Supermarketurile vor trece pe program non-stop
(14 octombrie 2013)
191 vizualizări
Secretar de stat: De la 1 ianuarie 2018, numărul taxelor nu va depăşi 50; de la sfârşitul anului viitor toate taxele vor fi plătite online
(8 aprilie 2017)
1005 vizualizări
Vâlcov, despre recuperarea prejudiciilor: Încercăm sa copiem modelul francez
(5 martie 2015)
125 vizualizări
Românii imigranţi în Marea Britanie – forţa care propulsează două economii naţionale
(26 iunie 2017)
69 vizualizări
Circa 250 de persoane consumă o treime din bugetul alocat indemnizaţiilor de creştere a copilului
(6 septembrie 2016)
81 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























