(272 vizualizări)
Un azil de bătrâni închiriază un autocar pentru o excursie.
La puţin timp de la plecare, şoferul simte o bătaie uşoară pe umăr şi o bunicuţă îl întreabă dacă vrea nişte alune.
Şoferul acceptă bucuros.
După vreo 15 minute, bătrâna vine din nou cu un pumn de alune.
Povestea se repetă încă de vreo câteva ori.
Şoferul, nedumerit, o întreabă când apare iar lângă scaunul lui:
– Mamaie, da’ de ce nu mâncaţi alunele, dacă tot daţi bani pe ele? Că sunt scumpe şi aveţi pensii mici…
– Eee, da’ crezi că mai avem dinţi să mâncăm alune? Nu putem decât să lingem ciocolata din jurul lor…
