Scandalul iscat de Mihaela Rus, părintele unei fetiţe de 4 ani, victima unui accident rutier care a fost tratată cu agresivitate de cadrele medicale, readuce în atenţie atitudinea şi profesionalismul personalului de la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti. Pe scurt, fetiţa de numai 4 ani a fost victima unui accident rutier şi a ajuns, din nefericire, la Spitalul de Pediatrie pentru a i se extrage mai multe cioburi din faţă. În loc să prezinte compasiune în faţa copilului şi aşa traumatizat de accidentul rutier, cadrele medicale (atât medicii, cât şi asistentele) au dovedit agresivitate, jignind copilul şi tratându-l mai mult de cât inuman

Astăzi, Oresta Vasile, managerul unităţii spitaliceşti a cerut scuze părinţilor copilului, dar a găsit şi scuze pentru cei doi colegi ai săi care au tratat cazul
„Probabil cei doi erau foarte obosiţi şi stresaţi. Însă în faţa pacientului nu ai voie să fii decât foarte blând. Nu este o scuză. Suntem oameni, dar ca doctori nu ar trebui să fim oameni, să nu ne supărăm şi să nu fim obosiţi. Am cerut note explicative celor două cadre şi supunem acest caz Comisiei de Etică”, ne-a declarat Oresta Vasile, managerul Spitalului de Pediatrie Ploieşti.

Nu este pentru prima oară când opinia publică sesizează comportamentul inuman al personalului de la Spitalul de Pediatrie din Ploieşti. Iar, în aceste condiţii nu putem să nu ne întrebăm dacă, în noul spital de pediatrie pe care primarul Iulian Bădescu îl va amenaja în Ploieşti, cadrele medicale vor avea aceeaşi atitudine?