Consilierii locali au identificat soluţia pentru stoparea crizei apei calde la Ploiesti. Într-un comunicat de presă, aleşii PNL anunţă că au făcut echipă cu reprezentanţii PSD, USR, Pro ROmânia şi ALDE şi vor vota în bloc proiectul de hotărâre prin care vor readuce apa caldă în apartamentele ploieştenilor.
"Grupul consilierilor locali PNL consideră că trebuie depăşită etapa declaraţiilor politice ale Executivului ploieştean, fiind nevoie de acţiune şi decizie responsabilă! Ne aflăm într-un moment de criză fără precedent pentru oraşul nostru şi considerăm că doar printr-o decizie curajoasă şi de asumare administrativă putem să depăşim această situaţie.
Astfel, astăzi, consilierii locali PNL, alături de consilieri ai USR, PSD, Pro România şi ALDE, au iniţiat un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale (Termo- Ploieşti) care să poată prelua în regim de urgenţă activitatea de producere a agentului termic (pentru apa caldă şi căldura în cele peste 60.000 de apartamente din Ploieşti racordate la sistemul centralizat).
De asemenea, consilierii PNL au iniţiat proiectul de HCL prin care solicită Consiliului Judeţean predarea CET-ului Brazi şi a reţelei primare de transport a agentului termic, astfel încât întregul sistem- de la producţia agentului termic, la distribuţie şi până la punctele termice de cartier- să se afle în patrimoniul Primăriei Municipiului Ploieşti.
Ambele proiecte de HCL vor fi supuse votului Consiliului Local convocat în şedinţă extraordinară pentru data de mâine, 25 august, ora 16.00 .
Ne exprimăm speranţa că reprezentaţii tuturor partidelor politice din Consiliul Local vor înţelege că aceasta este singura soluţie pentru a ne asigura că ploieştenii vor avea din nou apă caldă şi căldură (în sezonul de iarnă) şi vor acorda votul lor favorabil.", se anunţă în comunicatul de presă
Consilierii locali ploieşteni au identificat soluţia pentru stoparea crizei apei calde!
24 august 2022
- citeşte totul despre:
- apa calda ploiesti,
- criza apei calde la ploiesti,
- pnl,
- psd,
- usr,
- ro romania,
- alde
(539 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Accident grav pe DN1 la Comarnic Trei maşini implicate FOTO- VIDEO
(22 mai 2017)
2057 vizualizări
Copil în vârstă de 7 ani, rănit într-un accident la Mislea
(17 februarie 2018)
568 vizualizări
Facilităţi fiscale pentru persone fizice sau juridice, ale căror activităţi au fost întrerupte pe perioada stării de urgenţă, oferite de SPFL Ploiesti
(11 august 2020)
88 vizualizări
Doi dintre românii morţi în Cehia sunt prahoveni!
(23 martie 2018)
1363 vizualizări
Accident pe DN1, la Azuga. Trei persoane rănite!
(3 septembrie 2019)
126 vizualizări
Inspectorii fiscului vin la tine în bloc. Plăteşte-ţi impozitele!
(30 iunie 2015)
78 vizualizări
Primarul Dobre lasă angajaţii SGU fără salarii şi tichete de masă!
(4 august 2016)
796 vizualizări
Accident la Măgurele, în Prahova. Patru victime transportate la spital
(18 ianuarie 2020)
763 vizualizări
Austria pune condiţii pentru tranzit. Declaraţia pe care trebuie să o completeze cetăţenii români
(26 iulie 2020)
247 vizualizări
Şofer de 84 de ani, prins conducând pe contrasens pe DN1, în Prahova!
(4 martie 2019)
179 vizualizări
Ziare „otrăvite” la Păuleşti
(4 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
395 vizualizări
11 urşi alungaţi de jandarmi, în weekend, la Buşteni VIDEO
(13 noiembrie 2017)
93 vizualizări
Adrian Dobre, primarul Ploieştiului, de acord cu vicepremierul Sevil Shhaideh în ceea ce priveşte criticile aduse fostului Guvern
(18 februarie 2017)
627 vizualizări
Din "înţelepciunea" autorităţilor locale! Traficul în Ploieşti blocat de decizia de a închide Bulevardul Independenţei
(22 septembrie 2017)
731 vizualizări
10 prahoveni ucisi de covid in doar 24 de ore!
(3 noiembrie 2020)
344 vizualizări
Noul viceprimar al Ploieştiului spune adevărul despre Andrei Volosevici! Primarul, singurul vinovat pentru criza apei calde!
(8 octombrie 2022 - Cristina IANCU)
1872 vizualizări
Autorităţile locale pot folosi excedentul bugetar pentru cheltuieli de personal
(2 martie 2018)
1041 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Dumitru
Publicat la data de 26 octombrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























