În zona montană înaltă din judeţul Prahova încă este iarnă, traseele fiind acoperite parţial cu strat consistent de zăpadă. Salvamontiştii atrag atenţia că un traseu relativ uşor pentru cei antrenaţi şi bine echipaţi poate să pună mari probleme celor care nu prea au legătură cu muntele.

 

Doar astăzi, potrivit Salvamont Buşteni, în decurs de numai trei ore, salvamontiştii din Buşteni şi Prahova au intervenit în două cazuri aproape identice.

 

"Pe traseul Babele - Crucea Eroilor, o femeie de 46 de ani a rămas desculţă în zapada care pe alocuri depăşeşte un metru grosime. Pentru că a venit echipată cu ghetuţe de stradă, pur şi simplu, i-a căzut talpa. A mers în ciorapi, până i-au îngheţat picioarele şi când nu a mai putut, a sunat după ajutor.

 

La numai cateva minute de primul caz, o altă femeie de 46 de ani a suferit o epuizare fizică pe acelaşi traseu. Aceasta intenţiona să ajungă la Cruce cu fiul ei, dar erau incălţaţi cu pantofi sport de vară.

 

Din fericire ambele cazuri s-au terminat cu bine şi noi sperăm că victimele au învăţat ceva din aceste...întâmplări", atrag atenţia salvamontiştii.

 

 

 

Sursa: www.prahovainfo.ro