Trei persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în urma unui accident produs, vineri, pe raza comunei prahovene Păuleşti, în satul Păuleşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau persoanele rănite. La faţa locului au fost mobilizate un echipaj de stingere, unul de descarcerare şi unul de prim ajutor de la ISU Prahova, alături de poliţiştii care efectuează cercetări privind cauza producerii evenimentului rutier. Impactul a fost unul violent, pentru că ambele maşini au fost grav avariate în urma coliziunii.

Sursa foto: ISU Prahova